Președinte Ripensia: „Cu Pandurii avem 1-2 la sută șanse de calificare”

Președinte Ripensia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consilului Director al FC Ripensia Timișoara (liga a V-a), Radu Ienovan, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că echipa sa are șanse de doar unu sau doi la sută să elimine formația Pandurii Târgu Jiu în meciul din optimile de finală ale Cupei României.

„Ne-am dorit foarte mult să jucăm acasă, era foarte important pentru noi, pentru acest proces de reconstrucție a Ripensiei, pentru a-l readuce în atenția timișorenilor. Dorința noastră de la început a fost să readucem acest simbol în prim-planul fotbalului românesc cât mai repede cu putință. Încercăm să dezvoltăm o mentalitate de învingători la Ripensia. La noi niciun meci nu este câștigat sau pierdut dinainte. Șansa pe care o avem ne-o vom juca. Pentru noi e foarte important că am ajuns la acest nivel, e mai mult decât am visat, dar jucăm pentru a onora fotbalul și pe cei care ne susțin. Eu zic că avem o șansă cu Pandurii, unu la sută sau doi la sută, dar ne-o vom juca”, a declarat Ienovan.

Președintele executiv al grupării Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că echipa sa va trata partida cu Ripensia, revelația actualei ediții a Cupei României, cu maximă seriozitate: „Felicit echipa Ripensia Timișoara pentru parcursul avut până acum în Cupa României. Ne bucurăm că tragerea la sorți a fost una avantajoasă pentru noi și ne dorim să ne calificăm în sferturile competiției. Cu siguranță vom tratat partida de la Timișoara cu maximă seriozitate. Jucătorii au obosit puțin, dar au încă o evoluție bună pentru că ne dorim un loc de Europa League anul acesta, care este și obiectivul nostru în acest an”.

Formația Ripensia Timișoara va întâlni echipa Pandurii Târgu Jiu, în optimile de finală ale Cupei României-Timișoreana, conform tragerii la sorți de luni, de la Casa Fotbalului.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen