Patru concluzii după Steaua – Petrolul 3-1. Campioana confirmă că nu are rival în România, Petrolul a renunțat la acest sezon și „Iancu, dacă talent are”

Patru concluzii după Steaua - Petrolul 3-1. Campioana confirmă că nu are rival în România, Petrolul a renunțat la acest sezon și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoria clară a Stelei (3-1) din returul semifinalei Cupei României cu Petrolul a confirmat supremația echipei roș-albastre în România, care s-a distrat cu adversara în meciul de pe Arena Națională. În schimb, Petrolul e în cădere liberă, jucătorii par resemnați și își caută alte echipe, în timp ce Rednic începe să realizeze că nu poate face performanță la Ploiești

  • Steaua poate face o triplă istorică într-un sezon în care și-a vândut șase titulari, trei dintre ei în iarnă, înlocuindu-i cu variante ieftine, pe termen scurt
  • Gabi Iancu pare unul dintre cei mai în formă jucători ai Stelei, reușind două goluri spectaculoase în 2015
  • Teixeira, Geraldo, Pecanha și Alcenat vor pleca mai mult ca sigur de la Petrolul în această vară, fiind liberi de contract

Superioară pe tot parcursul celor 90 de minute ale returului semifinalei Cupei României cu Petrolul, Steaua s-a calificat în a doua finală consecutivă de Cupă, după cea pierdută cu Astra la lovituri de departajare în sezonul trecut. Astfel, echipa lui Gâlcă se apropie de o performanță unică în fotbalul românesc: o triplă la care aproape niciun fan nu mai credea, după ce în iarnă, Steaua i-a pierdut pe Szukala, Sânmărtean și Keșeru. Supremația Stelei e clară, dovedită în turul cu Astra din semifinalele Cupei Ligii și în returul cu Petrolul de joi seară, și evidențiază încă o dată nivelul slab din campionat. Să vedem, însă, câteva concluzii care se pot trage după victoria Stelei, scor 3-1, contra Petrolului:


Chiar și după un sezon neașteptat de slab, Steaua poate să își treacă în palmares toate cele trei trofee puse în joc pe plan intern

  • Încă o dovadă clară că Steaua e cea mai bună echipă din România

Față de echipa care câștiga titlul în sezonul trecut, Steaua i-a pierdut pe Tătărușanu, Szukala, Gardoș, Pintilii, Sânmărtean și Keșeru. Practic, o jumătate de echipă! Și în aceste condiții, performanța lui Gâlcă pare și mai impresionantă. A calificat echipa în cele două finale de Cupă din acest sezon și are un avantaj liniștitor în fruntea Ligii 1, șapte puncte în fața lui ASA Târgu Mureș. Însă cel mai interesant e modul în care Steaua domină fotbalul românesc. „Mulți au spus că nu jucăm bine. E adevărat, e greu, dar chiar și așa ne îndeplinim obiectivele”, a spus joi, la finalul meciului cu Petrolul, Adi Popa. Și are mare dreptate. Steaua s-a chinuit teribil în 2015, având 3 victorii, un egal și două eșecuri în campionat, plus două victorii, un egal și un eșec în cele două Cupe în care a evoluat.

O lipsă totală de idei în ofensivă, o fragilitate defensivă periculoasă și, parcă, o lipsă de interes au fost simptomele pe care roș-albaștrii le-au arătat în acest an. Dar, chiar și în aceste condiții, steliștii pot domina autoritar un meci atunci când sunt motivați. Cum a fost cazul și joi seară. Fără să forțeze, ba chiar au cedat posesia Petrolului, jucătorii campioanei au reușit să controleze excelent jocul și au avut o eficiență remarcabilă: trei goluri din cinci șuturi pe poartă. Asta nu arată doar concentrare, ci și o maturitate remarcabilă în fața porții, poate exact ingredientul care a lipsit în meciurile trecute. Iar în condițiile în care ASA Târgu Mureș e o echipă formată din veterani, Petrolul e în insolvență, iar Astra va avea probleme din ce în ce mai mari după condamnarea lui Ioan Niculae, e clar că Steaua are cea mai stabilă situație și va domina în continuare fotbalul românesc, indiferent de numărul imens de transferuri pe care îl va face.

  • „Iancu, dacă talent, orice… ne-a demonstrat tuturor”

Deseori criticat pentru atitudinea delăsătoare și pentru modul neprofesionist în care se comportă, Gabi Iancu a dovedit încă o dată că are un talent remarcabil. Atacantul de 20 de ani a revenit după o accidentare serioasă la genunchi, suferită în toamnă, iar efortul depus pentru recuperare pare că își arată efectele. Pentru că în cazul lui Iancu nu a fost niciodată vorba de lipsa talentului, ci de gestionarea lui. Vârful Stelei are deja șapte goluri marcate în acest sezon, dintre care două doar în acest retur. Unul după o lovitură liberă executată excelent în eșecul cu Pandurii (1-3) și cel din jocul de joi seară, cu Petrolul, în care a profitat de eroarea lui Satli și l-a executat pe Pecanha cu un șut imparabil. Practic, ambele goluri ale lui Iancu din acest retur au venit după execuții spectaculoase, ceea ce nu face decât să confirme talentul său. Rămâne de văzut dacă Gâlcă va reuși să îi insufle o mentalitate profesionistă. Aici stă diferența între maximizarea potențialului jucătorului și un nou caz „Mitea”.


Tamuz a revenit după o pauză lungă, pricinuită de o accidentare la genunchi, dar nu s-a văzut în meciul contra Stelei

  • Petrolul are un lot mult prea subțire

Poate că declarațiile lui Rednic sunt făcute pentru a-și motiva jucătorii și a-i trage ușor de urechi pe conducătorii Petrolului, însă ciclicitatea lor nu face decât să conducă spre împlinirea teoriei că tehnicianul nu a știut precis în ce se bagă atunci când a preluat echipa de pe Ilie Oană. După meciul cu Iașiul (0-2), cel cu Rapid (1-1), dar și cel de joi seară, contra Stelei, Rednic a criticat subțirimea lotului ploieștean, care nu are rezerve pe măsura titularilor. „La Petrolul s-a format un grup de 11-12 jucători și dacă s-a accidentat unul, avem probleme. Restul până la 22 sunt jucători! Așa a fost făcut lotul, dar nu e normal, la pretențiile echipei. Rămâne să ne batem în campionat pentru locurile 1-4”, a spus tehnicianul Petrolului la finalul partidei. Însă Rednic știa bine că în iarnă, Petrolul i-a cedat pe Gerson, Priso, Mustivar sau Albin, toți jucători care pot fi, fără probleme, titulari la orice echipă din Liga 1. În locul lor au venit Tchite, Coman, Vasilache sau Kronaveter, toți nepregătiți fizic. Ori într-un meci atât de strâns, cum e cel cu Steaua, orice plus de experiență, orice sprint în plus contează. Rednic știe că nu se poate baza sută la sută pe unii jucători și de aici izvorăște și nemulțumirea sa.


Alcenat e unul dintre jucătorii Petrolului care își încheie contractul cu echipa ploieșteană în această vară

  • Jucătorilor lui Rednic nu le mai stă capul la fotbal

Iar nemulțumirea sa se poate referi, fără probleme, și la ceea ce se întâmplă pe teren. Echipa ploieșteană e una disfuncțională care și-a pierdut unul dintre principalele atuuri: acela de a fi, cu adevărat, o echipă. Iar asta se datorează și conducerii clubului. Cum patronul Dan Capră este arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală, iar Primăria a suspendat plățile către echipă, aproape toți jucătorii au restanțe salariale importante, având în vedere modul în care se fac plățile la Petrolul – circa 60%-70% din salariul lunar se virează la timp, restul urmând să fie primiți la finalul sezonului, când Primăria ar fi trebuit să ofere bonusurile de performanță. Cea mai mare problemă e, însă, faptul că mulți titulari își încheie contractele cu Petrolul în această vară. E vorba despre Geraldo, Pecanha, Alcenat sau Teixeira, ultimii trei evoluând și joi seară în fața Stelei. Toți au avut evoluții șterse, în special Alcenat – care și-a pierdut forma din tur – și Teixeira. Portughezul a fost și cel mai criticat jucător de către fanii ploieșteni, după ce a fost surprins sâmbăta trecută discutând cu Gigi Becali într-un mall din București. E clar că niciunul dintre ei nu va continua la Petrolul, iar viitorul echipei aflate în insolvență este din ce în ce mai negru!

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…