Patimile Stelei!** CFR Craiova – Steaua 0-1

Patimile Stelei!** CFR Craiova - Steaua 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rămași și fără Ilie, în plină degringoladă și cu un principal
care nu se știe cât va fi ținut drept interimar, Nicoliță și
compania au avut aseară misiunea să nu îngroașe lista surprizelor
din acest sezon de Cupă. Au reușit în cele din urmă, cu greu, să
evite dezastrul și au câștigat cu 1-0.

Obișnuiți cu schimbarea la foc automat a antrenorului, steliștii
nu s-au pierdut cu firea și s-au așezat cu calm la conducerea
jocului. Bilașco putea rezolva meciul încă din primul sfert de oră.
Mai întâi, la prima fază de poartă a partidei a fost prea egoist să
paseze în stânga sau dreapta către coechipieri pentru un gol simplu
și l-a luat la țintă pe Neagoe.

Bilașco a
ratat singur cu portarul

Fostul vârf al Urziceniului și-a continuat „concertul”
ratărilor, irosind alte două mari șanse de gol în mai puțin de zece
minute. Copleșiți de numele și de startul avântat ale adversarului,
oltenii nu au fost capabili să riposteze. Au reușit totuși să
repare din mers găurile din defensivă și să reducă frecvența
ocaziilor la poarta lui Neagoe.

Boroiban
și Vigariu puteau produce surpriza

Asta până când Surdu s-a apucat să-l imite pe Bilașco. A luat
mai întâi la țintă bara, în finalul primei reprize, și apoi pe
Neagoe în două rânduri, în startul celei de-a doua. Barajul oltean
a cedat în cele din urmă asediului stelist. Nicoliță, „preferatul”
tribunei, și-a pus mintea la contribuție și juniorul Iordănescu a
răsuflat ușurat. Meciul nu s-a terminat însă până când gazdele nu
au avut momentul lor de glorie. Boroiban și Vigariu, în două
rânduri, au fost la un pas să readucă Gazul în joc, însă visul
oltenilor s-a oprit în brațele lui Tătărușanu.
Steliștilor le-a trecut glonțul pe la ureche în Bănie. Iordănescu
junior și ai săi și-au câștigat dreptul să mai pregătească un meci
împreună.

Apostol e intrat în formă, Ricardo trebuie să mai dea jos două
kilograme

Gigi Becali,finanțator Steaua

A fost un joc al nostru mai slab. Avem o problemă mentală pe
care n-o depășim

Helmuth Duckadam,președinte Steaua

Ne-a afectat plecarea lui Ilie. Ni s-a luat și nouă să se tot
schimbe antrenorii

Bogdan Stancu,atacant Steaua

Sunt mulțumit de jocul echipei. Am văzut dăruire la jucătorii
mei

Gigi Becali,finanțator Steaua

6 luni au trecut
de când Janos Szekely nu a mai jucat. El a evoluat ieri pentru
prima dată după operația la genunchi


STEAUA:
Tătărușanu – Bonfim,
Gardoș, Galamaz, Brandan – Apostol, Ricardo – Nicoliță, Onofraș,
Surdu – Bilașco
Rezerve:
Rezerve: Lungu, Abrudan, B. Stancu,
Bicfalvi, Latovlevici, Szekely, Marinescu

CFR Craiova: Neagoe –
Firoiu, Crușoveanu, Barbu, Bușu – Mitroi, Irimescu, Oprea, Niță –
Nakamura, Boroiban

Rezerve: Ciucă, Neacșa, Nicola, Surugiu, Trifu, Vigariu,
Pătrană


COMENTARIUL LIVE
TEXT


Min90:
Boroiban este cazut la pamant dupa un duel aerian

Min90:
Tatarusanu prinde o minge trimisa in centrul
careului

Min89: Faza prelungita a stelistilor, dar Apostol suteaza
peste
Min88:
Bilasco ii paseaza lui Banel, Nicolita centreaza
direct in bratele portarului
Min87:
Latovlevici acuza o accidentare
Min85:
Stancu bate lovitura libera, dar mingea trece mult
peset poarta
Min84:
Szekely ii paseaza lui Nicolita, Banel scoate
faultul

Min83: Szekely suteaza de la distanta, dar mingea trece
departe de poarta
Min81:
II
Firoiu este avertizat dupa ce l-a luat pe sus pe
Szekely
Min81:
Surugiu trimite in careu si este
corner
Min80:
⇔Iese Oprea, intra
Trifu
Min79:
Apostol este faultat

Min78: Szekely centreaza catre Stancu, Busu respinge in
corner
Min76:
Lato scapa mingea in aut
Min74:
⇔Szekely revine
dupa mai multe luni de absenta. Surdu i-a lasat locul
Min72:
Centrare Nicolita, ocazie Bogdan Stancu! Atacantul
este semnalizat in offside
Min70:
II
Daniel Oprea este avertizat
Min68:
⇔Latovlevici intra in
locul lui Brandan

Min66: ⇔Surugiu este trimis pe
teren in locul lui Nita
Min66:
Stancu incearca pasa filtranta, dar nu-si atinge
scopul
Min64: GOL, Steaua! Nicolita
reia din plonjon o minge trimisa de Surdu in fata
portii

Min62: ⇔
Intra
Stancu, iese Onofras
Min62:
Apostol ia o minge pe cont propriu si este
faultat

Min60: Mitroi incearca sa scoata un corner, dar Galamaz
are castiga de cauza
Min58:
Tatarusanu scoate un sut din interiorul
careului
Min56: II Brandan vede
primul cartonas galben dupa un duel cu Vigariu
Min54:
Surdu ii trimite lui Brandan, dar este
offside
Min52:
Onofras centreaza direct in spatele portii

Min51:
Apostol incearca pasa decisiva pentru Onofras, dar
Gazul nu se lasa batuta
Min49:
Banel suteaza violent din centrarea lui
Surdu
Min47:
Surdu reteaza incredibil singur cu
portarul
Min46:
Surdu protejeaza mingea si urmeaza inca o parada a
lui Neagoe
Min46:
O prima schimbare pentru Gaz Metan: Alin Vigariu
intra in locul lui Nakamura

Min45: FINALUL PRIMEI REPRIZE! Steaua nu reuseste sa marcheze in
fata unei echipe de liga a doua!

Min45: Brandan ii paseaza lui Surdu, dar centrarea este
blocata
Min45:
Banel suteaza in blocaj din interiorul
careului
Min41:
Surdu trimite in bara de la doia metri dupa o
centrare la coltul lung
Min40:
Banel centreaza in primul adversar, Galamaz
faulteaza in propriul teren
Min37:
Surdu e in careu dar suteaza cu stangul pe langa
poarta

Min36: Brandan centreaza din corner, dar reluarea trece
mult peste
Min34:
Banel reia gresit o diagonala trimisa de
Brandan
Min33:
Minge ajunsa la Onofras, dar sutul este total
ratat
Min32:
Brandan incearca driblingul in fata lui Boroiban,
Apostol centreaza dar mingea e respinsa
Min31:
Minge lunga Apostol, Banel preia cu gatul si scapa
mingea

Min30: Surdu e atacat de Firoiu si obtine autul

Min28:
Nicolita suteaza cu exteriorul din careu, dar
mingea e blocata
Min27:
Banel incearca pasa decisiva, dar craiovenii
recupereaza
Min26:
Apostol este lovit in piept si jocul e oprit

Min25:
Galamaz este faultat si Steaua are lovitura libera
in tusa
Min23:
Surdu suteaza din prima, de la marginea careului
mare, dar mingea trece putin peste poarta

Min22: Banel este faultat si Steaua are lovitura libera de
la jumatatea terenului
Min21:
Nakamura este in careu, dar sutul se duce departe
de poarta lui Tatarusanu
Min19:
Banel nu trece de Busu si este aut de margine
pentru bucuresteni
Min19:
Neagoe salveaza inca o data din fata lui
Gardos
Min18:
Faza reusita de stelisti, mingea iese in aut!
Bilasco rateaza inca o mare ocazie

Min16: Bilasco reia din corner, mingea trece aproape de
poarta! Este corner pentru Steaua
Min15
: Bilasco este la capatul unei centrari, dar obtine
doar cornerul
Min13:
Apostol incearca schimbarea de directie, dar mingea
este prea lunga
Min12: Apostol incearca sutul de la distanta
Min11: Apostol trimite in careu pentru Surdu, dar
Neagoe iese si prinde

Min9: Aut de margine obtinut de Gaz Metan
Min8: Surdu suteaza violent, mingea trece razant
cu transversala
Min7: Brandan trimite o minge in spatele apararii,
dar Surdu nu ajunge
Min7: Nicolita ii trimite cu noroc lui Ricardo,
dar acesta suteaza mult peste poarta
Min6: Ricardo ii trimite lui Bonfim, dar acesta
scapa mingea in aut de poarta

Min5: Minge trimisa in careul oltenilor, dar
Neagoe retine fara probleme
Min3: Gaz Metan are curaj, dar Boroiban greseste
pasa
Min2: Bilasco scapa singur cu portarul, dar
suteaza slab si mingea este respinsa! Prima mare ocazie a
meciului!
Min1: Onofras il faulteaza pe Busu
Min1: A inceput meciul. Gazdele au prima actiune
ofensiva si obtin lovitura de colt

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…