Nistor nu dezertează: „Nu mă gândesc să plec de la Dinamo”. Mijlocașul a vorbit despre situația lui Nemec și obiectivul din finalul sezonului

Nistor nu dezertează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a apărut extrem de afectat la interviul de la finalul meciului cu CS U Craiova. Mijlocașul a spus că plecarea lui Nemec este iminentă, în timp ce el nu se gândește să părăsească formația din „Groapă”, ajunsă în playout și eliminată din Cupa României. Unicul gol al partidei a fost înscris de Bancu, în minutul 56.

„Am avut și noi ocaziile noastre, am făcut presing din minutul 1, dar din păcate n-am băgat mingea în poartă. La o nesincronizare a noastră, ei au băgat mingea în poartă. E încă o seară neagră pentru noi. Nemec e un jucător important, din păcate nu-l vom putea folosi șase săptămâni. La vară îi expiră contractul și din câte am înțeles va pleca. Ne pare nespus de rău că am ratat calificarea.

Sper ca cei de la Craiova să ajungă în finală. Trebuie să câștigăm fiecare meci în playout și să salvăm ce mai avem de salvat. Onoarea noastră. Eu am 2 ani și jumătate contract cu Dinamo, nu mă gândesc să plec. Le mulțumesc suporterilor care au fost alături de noi astăzi”, a spus Dan Nistor, pentru Digi Sport.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Nicușor Bancu, în minutul 56, care a profitat de o ieșire inoportună a lui Jaime Penedo, l-a driblat pe portarul panamez și a trimis mingea în poarta goală. CS U Craiova este cea de-a treia echipă calificată în semifinalele Cupei României, după Gaz Metan Mediaș și FC Hermannstadt. În ultimul meci se vor întâlni FC Botoșani și CSM Poli Iași, pe 13 martie.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele