Nana Falemi scrie despre victoria Viitorului din Cupa României. Fostul mijlocaş al Stelei analizează ”la sânge” spectacolul din finală: ”Jucătorii Astrei nu sunt preocupaţi să-şi paseze, zici că sunt duşmani”

26 mai 2019 471 afişări Cupa Romaniei
Nana Falemi scrie despre victoria Viitorului din Cupa României. Fostul mijlocaş al Stelei analizează ”la sânge” spectacolul din finală: ”Jucătorii Astrei nu sunt preocupaţi să-şi paseze, zici că sunt duşmani” ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
GALERIE (6 de imagini) VEZI GALERIA

Viitorul a câştigat Cupa României după finala de la Ploieşti cu Astra Giurgiu, scor 2-1, şi a câştigat primul trofeu de acest gen din istoria clubului. Astfel, în cei zece ani de existenţă, clubul fondat de Gheorghe Hagi şi-a trecut în palmares două trofee, Cupa şi campionatul (2016-2017). Nana Falemi (45 de ani) a analizat partida desfăşurată pe stadionul Petrolului, club la care acesta a evoluat până în 1999.

”A fost o zi frumoasă, temperatură ideală pentru fotbal,  terenul perfect, un joc cu de toate şi lume multă în tribună. Atmosferă civilizată, caldă, a fost plăcut să fiu printre ploieşteni şi să povestim momente frumoase petrecute în perioada mea la Petrolul, alături de gloriile de atunci: Zmoleanu, Bălăceanu, Tavi Grigore, Onuţ, Negoiţă, Todoran, Măldărăşanu, Nae Constantin, Matei Grigore sau Boştină.

Astra a avut, în prima repriză, probleme mari la construcţie, chiar dacă au jucat la aşteptare , cu Alibec singurul jucător în faţă. Astra a avut probleme la construcţie. Radunovic a trimis în out primele 4 mingi, apoi la adversar alte 3.Practic, construcţia Astrei se oprea când mingea ajungea la fundaşul sau stânga sau de fapt nici nu începea!

Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Radunovic,  pe faza ofensivă, în prima repriză a fost centrarea în careul Viitorului, pe care Alibec abia a şters-o. Apoi, întâmplător, câteva secvenţe  mai târziu a rezultat lovitură liberă din care Denis a marcat. Şi toate astea pentru că pentru prima dată fundaşul stânga a dus mingea în careu, nu a mai pierdut-o. Defensiv a stat bine,însă  în repriză a 2-a când a început să se creadă fotbalist, a urcat neinspirat a pierdut mingi şi a lăsat găuri în apărare!

Alibec a pierdut toate mingiile în prima repriză. Mereu a căutat soluţîi complicacte, în loc să  redubleze, să joace simplu la cel mai apropiat coechipier. Când a dat o pasă înapoi de 4 metri, la Mrzljak,  jocul s-a deschis, însă normal, pentru că încă nu se încălzise, nu intrase în meci, a interpretat greşit o acţiune rapidă, cu adversar lângă el, şi Astra a mai pierdut o şansă.

ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Llullaku se vede că are calitate, însă i-a fost greu în bandă, să joace mereu mingi la bătaie. Când primeşte pase curate pe jos, ştie ce să facă. E un jucător care atacă poarta, cu tupeu şi bătăios. Problemele Astrei pe faza ofensivă, în esenţă au fost, la construcţie. E greu să joci când 2 jucători împreună îţi pierrd într-o repriză  vreo 16 mingi/acţiuni.

Jucătorii Astrei nu sunt preocupaţi să-şi paseze, zici că sunt duşmani. Complică inutil jocul, caută întoarceri printre adversari, soluţîi tip NASA, În loc să joace repede şi simplu, cu latul pentru colegul  apropiat, cu pase simple de 4-5 metri,  iar mingea să treacă pe la toată lumea şi în felul asta cât mai mulţi jucători să între în joc, iar când situaţii favorabile apar, să poată să le exploateze.

Defensiv,  Astra a fost beton armat!

Bejan şi Mike Cestor au jucat impecabil. Forţă , siguranţă… perfect! Romario Pires nu i-a dat spaţîi lui Ianis, nu l-a lăsat să se întoarcă cu faţa. De fapt, Astra, strângea cu 2 jucători (Pires + cel mai apropiat jucător), la Ianis, în toate zonele de la  mjlocul terenului.

De fapt pătratul din zona central Mrzljak Pires ,Cestor şi Bejan au fost foarte precişi. S-au aparat fără fault în 25 de metri, în condiţiile în care Drăguş, i-a hărţuit în permanentă, Rivaldinho speculează bine, iar Ianis ştie să scoată faulturi .

Astra a fost tare defensiv pentru că toţi jucătorii săi au jucat cu dăruire, au pus corpul.. s-a văzut că sunt mai puternici în dueluri individuale. Llullaku, Valentin Gheorghe şi Romario Moise au jucat foarte agresiv, s-au  bătut cu cei de la Viitorul pentru fiecare minge şi au recuperat mingi în zonele laterale şi chiar intrau şi ajutau în centru, făcându-le viaţă grea lui Ianis, Vană, Drăguş.

ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Astra a avut o singură acţiune, lovitură liberă, iar Alibec a tras cu tupeu pe colţul lui Cojocaru

În repriză a doua, Alibec a pornit tot neinspirat însă declicul s-a produs după vreo 10 minute, când a început să joace pe devieri şi tocmai când am spus că Denis şi-a dat drumul la joc, a venit accidentarea! Paccat… mare păcat. Am fi asistat la momente de spectacol, pentru că Denis când este The Meanace.

Astra arată că o echipa solidă, şi-a creat mai multe ocazii în 10 oameni şi fără Alibec

Accidentarea lui Denis a fost efectul negativ, fundaşii Viitorului nu au mai avut pericol în faţă, nu au avut de cine să se teamă. De fapt, toată echipa Viitorului era în alertă, chiar când construiau, dacă pierd mingea, nu cumva să primească Alibec. Denis i-a ţinut în alertă şi prin ieşirea lui centrul de greutate al jocului s-am mutat 20 metri mai spre poartă Astrei, Viitorul a urcat fără teamă.

Efectul pozitiv, Astra a devenit mai combinativă!

În prelungiri au presat Viitorul, şi-au creat 2 ocazii clare de gol, au făcut Viitorul să tremure, fiind cu un om în minus. Viitorul o echipa care presează şi face să tremure echipele mari din Campionat!

Pregătirea lor fizică este foarte bună!

Viitorul se vede că este preocupată să paseze. Are  joc aşezat, iar jucătorii ştiu ce au de făcut. Sunt jucători care dau drumul la minge repede (mai puţin Drăguş) şi care presează repede, atunci când pierd mingea. Se simte o vibraţie pozitivă în jocul Viitorului, se simte energie dorinţa de a construi colectiv!

Probleme în ofensivă

Drăguş ţine prea mult mingea. Deşi e tehnic, e iute (se desprinde foarte uşor de adversar), are tupeu, cum spunem noi e “hoţ” pe teren, şi demarcari bune, şi ghidoneaza mingea frumos, este inefficient.

Singurul lucru pozitiv din ceea ce a făcut, a fost că i-a oboist pe fundaşii Astrei (Butean, Cestor şi Bejan), pentru că i-a hărţuit în permanentă, i-a alergat, i-a uzat.  Atât. Altfel 10 mingi jucate, 8 pierdute şi în felul ăsta colegii săi au intrat greu în meci, neprimind mingea!

Viitorul a câştigat când l-a scos pe Drăguş şi a intrat Eric! Schimbarea asta a făcut diferenţa dar care nu Eric a dat drumul repede la minge, şi în felul asta a angajat toată lumea în joc. Diferenţa e de la cer la pamanat!

Eric, din 10 mingi, 7 le-a jucat din prima (pasă dintr-o bucată), pase bune. Drăguş în tot sezonul nu a dat 7 pase din prima! Diferenţa imensă de gândire! În felul asta jocul Viitorului a căpătat cursivitate, consistentă. Acţiunile Viitoului au devenit mai greu de prevăzut pentru că acţiunile veneau pe ambele părţi. Eric juca imediat pe zonele libere, oriunde acestea apăreau, iar în felul asta presiunea pe apărarea Astrei a crescut.

GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO

Viitorul a avut o oportunitate tactică, pe care nu am înţeles de ce nu au speculat-o

În spatele lui Rivaldinho,  între Rivaldinho şi Băluţă, prin plecarea lui Ianis sau Drăguş, din zona respectiva, se crea un spaţiu liber că un cerc cu diametru de 10 metri, pe care nu îl speculau la construcţie.

Dacă Rivaldinho cobora în zona liberă, ori primea liber, ori îl trăgea pe Cestor, şi crea zona liberă între fundaşii centrali, zonă pe care Drăguş sau Ianis puteau s-o exploateze! Sau De Nooijer putea să pătrundă surpriză pe spaţiul din faţă sa (a şi facut-o de câteva ori, pe finalul meciului) însă glezna nu e sufficient de fină. Ianis a fost marcat strâns, iar în condiţiile astea,era treaba celorlalţi mijlocaşi să speculeze momemtele jocului şi spaţiile lăsate libere,  prin demarcările lui Ianis.

Problema e că Ianis nu a prea făcut demarcari false, că să elibereze zona centrală a terenului, pe care s-o speculeze Băluţă sau Houri. A blocat zona de mijloc şi în felul asta contrucţia Viitorului a întâmpinat probleme.

Însă Ianis este foarte periculos când primeşte mingea cu faţă la poartă şi îi dai spaţiu şi timp să ridice capul. Găseşte pase bune, şi loveşte mingea impresionant. Tre să fii mereu pregătit cu el, pentru că îţi poate da gol din orice zona a terenului. Trage la fel de tare şi cu stângul şi cu dreptul. Şut de pe loc cu stângul de la 25 de metri. Torpilă, dar peste poartă. A avut un şut fabulos în prelungiri, cu stângul din unghi, o bombă. Dacă portarul nu era atent, o lua din plasa!

La lovitură liberă cu stângul, eram curios cine va executa, Ianis sau Eric. A bătut Eric! În felul asta am văzut cu toţii că Ianis şi echipa Viitorului îl respectă mult pe  brazilian.

Dacă Viitorul va fi mai versatil şi mai puternică fizic, vor putea să facă treaba bună şi în Europa, iar în campionat vor putea domină! Felicitări, Viitorul! Echipa mai bună, per total! Felicitări Astra. Echipa solidă!  Felicitări FRF şi oraşul Ploieşti pentru eveniment!”.

ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Petrolul, Steaua, Ergotelis, FC Vaslui, Volyn Lutsk, JS Sainty, Astra Giurgiu II şi Gaz Metan sunt cluburile la care a evoluat Nana Falemi în cariera sa.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.