Mulțescu îi răspunde dur lui Contra: „Lui nu i s-a uscat deocamdată cerneala pe carnetul de antrenor!” Ce probleme are CS U Craiova înaintea meciului cu Voluntari și suspendarea primită de Mateiu după „roșul” încasat cu Dinamo

Redactor:
Cosmin Staicu
Mulțescu îi răspunde dur lui Contra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Universității Craiova, Gigi Mulțescu, se confruntă cu mari probleme de lot pentru prima manșă a semifinalelor Cupei României, cu FC Voluntari, meci programat miercuri, de la ora 20.30, la Severin. Mulțescu trebuie să-și justifice porecla „Smurd”, fiindcă Universitatea este lipsită de cei 3 mijlocași de bază, Mateiu, Zlatinski și Băluță, toți trei suspendați, iar Popov este accidentat. 

„Va fi o dublă dificilă cu FC Voluntari. Se anunță un prim episod greu, date fiind accidentările, suspendările cu care ne confruntăm. Voluntariul este o echipă aflată într-o formă crescândă, au urcat ca joc. Astfel încât va trebui concentrare maximă, un efort deosebit din partea tuturor celor care vor intra în teren. Ideal ar fi să câștigăm fără să primim gol. Trebuie să recunosc că la acest meci este o situație foarte gravă, nu voi putea folosi trei jucători care-și creaseră relații de joc, asigurau un echilibru, dar vom căuta o formulă care să dea randament” a spus Mulțescu. Antrenorul a precizat că dacă va reuși să câștige cu Universitatea primul său trofeu ca antrenor își va vopsi părul culorile echipei: „Nu mă fac blond, mă vopsesc în albastru, în culorile Universității Craiova dacă luăm Cupa. Eu nu cred în superstiții, ci în lucruri certe. Știu ce am de antrenat”.

Mulțescu s-a declarat nemulțumit și de programarea meciului cu CFR Cluj duminică, considerând că atunci se putea disputa derby-ul Dinamo – FCSB, deoarece niciuna dintre aceste două echipe nu joacă în Cupa României. Tot cu CFR a jucat Craiova și după sfertul de finală cu Dinamo, pierzând cu 1-4 la Pitești în fața echipei din Gruia. „Mi se pare cel puțin bizară programarea noastră cu CFR Cluj, la doar două zile distanță față de meciul cu Voluntari. De ce nu joacă Steaua – Dinamo duminică, în prime-time, că tot nu mai sunt implicate în Cupă, și jucam noi luni. Cupa e importantă, dar laitmotivul activității e să jucăm bine pe toate fronturile, în spiritul Craiovei, să dăm dovadă de moralitate, de-asta tratăm serios toate meciurile”

Oltenii i-au răspuns lui Cosmin Contra

Gigi Mulțescu i-a răspuns și lui Cosmin Contra, care a acuzat Universitatea că „a stat capră” în partida cu FCSB: „M-au supărat declarațiile dinamoviștilor, Contra nu avea voie să facă asemenea declarații vis-a-vis de mine. Lui nu i s-a uscat deocamdată cerneala de pe carnetul de antrenor și lansează astfel de acuze la adresa mea…Nu am câștigat eu campionate, dar nimeni nu poate să pună la îndoială corectitudinea mea. M-a jignit profund. Păi dacă nu voiam să învingem cum poate explica jocul ofensiv din prima repriză în meciul cu Steaua?”

Și managerul general al oltenilor, Marcel Popescu, a răspuns acuzelor venite din partea dinamoviștilor: Universitatea Craiova este acuzată de Dinamo că ar face jocurile cuiva. Faptul că ni se pune la îndoială buna credință mă surprinde. Noi vom face întotdeauna politica clubului nostru, ce are în vedere marea performanță și un joc cât mai spectaculos, astfel încât să ne câștigăm publicul. În prima repriză a meciului de la Severin, FCSB nu a intrat în careul nostru. Am avut cinci ocazii clare, am vrut să câștigăm. Și așa vor sta lucrurile și în ultima etapă, ne dorim să câștigăm la București, cu FCSB. Universitatea Craiova nu stă capră, așa cum vorbesc academic cei de la Dinamo. Comisia de Etică se poate autosesiza. Între cluburi trebuie să existe relații de respect, să scoatem cuvinte gen „capră, jeguri” din vocabular”. 

Fost jucător la FC Voluntari, Marius Briceag își va întâlni fosta echipă în semifinalele Cupei României, prefațând acest joc: „Va fi un meci greu, Voluntari are jucători cu experiență, dar suntem motivați și avem forța să facem un meci bun și să ne apropiem calificarea. Eu sunt bine, m-am recuperat, am făcut antrenamente normale, alături de coechipieri. Abia aștept să intru pe teren să-mi ajut echipa. În cele două meciuri de la Pitești, la mine acasă, am avut parte de accidentări. Deci nu prea mi-a purtat noroc. Bancu a avut evoluții bune și ca fundaș central, echipa nu a avut deloc de suferit cu el în această poziție”. 

Tânărul Vladimir Screciu va reveni și el în lot, după ce o răceală puternică l-a scos din cărți pentru derby-ul cu Dinamo. „Este un meci dificil, este bine că jucăm acasă. Chiar dacă avem trei jucători suspendați, sunt jucători în lot care-i pot suplini. Mergem la victorie, sper să nu primim gol. Mă simt mult mai bine după răceală. Voluntari va veni cu moral bun, toate echipele sunt cu gândul să câștige Cupa. Chiar dacă îl voi avea ca adversar direct pe Cernat, cel mai experimentat jucător al lor, nu am emoții” a spus jucătorul de 17 ani. 

Mateiu, suspendat 3 meciuri

Mijlocașul Alexandru Mateiu a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 5.000 de lei de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.  Mateiu a primit direct cartonașul roșu în meciul cu Dinamo (2-2), din etapa a 7-a din play-off, pentru un fault din spate comis asupra lui Dan Nistor. Un alt fotbalist al Universității, mijlocașul bulgar Hristo Zlatinski, care a fost eliminat după meci pentru al doilea cartonaș galben, în urma unui conflict cu antrenorul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a fost suspendat un meci și amendat cu 740 lei. Cei doi vor lipsi în partida cu FC Voluntari, ca și Alexandru Băluță, care a fost eliminat în meciul din sferturile Cupei României, cu Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă