FOTO | Au „dat” cu Jula. Oțelul Galați a învins pe CF Brăila, scor 1-0, și s-a calificat în optimile Cupei

FOTO | Au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa gălățeană a învins în deplasare pe CF Brăila, scor 1-0, în șaisprezecimile Cupei României, prin golul marcat de Emil Gabriel Jula

Început de meci cu mult entuziasm pentru echipa din liga secundă, presingul avansat al acesteia și terenul prost, plin de denivelări, punând mari probleme Oțelului la faza de construcție. Spații foarte mari între jucători, sprijin mai deloc pentru cei aflați în posesie, rămași astfel mai mereu fără soluții de continuare a fazei, erori de execuție la pase simple și ezitările dese ale fundașilor, prea mult pentru un antrenor care abia și-a preluat echipa și își dorea să vadă motive de optimism. În aceste condiții, Tiberiu Selymes a avut o primă repriză în care s-a agitat ca un voleibalist aflat la blocaj, coborându-și mâinile doar pentru a și le pune în cap. Se putea intra chiar mai rău în pauză, gazdele ratând o ocazie uriașă (44”) prin Stelică Nicoliță, fratele lui Bănel trăgând foarte puțin peste, la colțul scurt, din interiorul careului, ușor lateral dreapta. Fără niciun fundaș al Oțelului lângă el!

Imediat după pauză, roș-alb-albaștrii au început să dea semne de viață. Mai multă alergătură, adversarul întâmpinat mult mai sus, dar tot fără consistență ofensivă. Dar a fost de ajuns, în așteptarea unei sclipiri. Care a venit de la Dan Popescu, cu o pasă lungă perfectă pentru Jula, care a înscris după o acțiune „marcă înregistrată”: preluare, pivotare, avansare câțiva metri și 0-1!

Brăilenii n-au căzut, dimpotrivă! În ultimul sfert de oră au pus o presiune semnificativă pe apărarea Oțelului și au avut șansa de a împinge meciul în prelungiri la o lovitură liberă executată spre rădăcina barei de fostul oțelar Frunză, respinsă de Hotoboc. Pe flancul drept al apărării, de unde veneau mai toate atacurile gazdelor, a fost introdus Mișelăricu și s-a reușit astfel mai ușor conservarea avantajului și calificarea în optimile de finală. Oțelul are antrenor, Tibor Selymes!

Echipele de start:

CF BRĂ‚ILA: Mitrea – Spiridon, Ivan, Necoară, Stănciulescu – Onofraș (Mucuță, 76”), Petean, Sorin Frunză, Spătaru, – Agbleta (Ndigwe, 23”; Iordache 54”)), Stelică Nicoliță. Antrenor Alin Pânzaru.

OȚELUL: Hotoboc – Marus (Mișelăricu, 82”), Miron, Sipovici, Dan Popescu – St. Cucu (Karlik 58”), Helder Tavares – Grădinaru, Cristea (Tudorie, 70”), Murgoci – Jula. Antrenor Tiberiu Selymes.

Cartonașe galbene: Nicoliță 76”, Petean 86” / Cristea 16”, Cucu 36”

Arbitri: Andrei Chivulete (București) – central, Vlad Bârleanu (București) și Ionuț Babadac (Teleorman).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup