Federația suplimentează „cota de bilete” la finală

Redactor:
Marian Dima
Federația suplimentează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea Petrolului Ploiești a solicitat, luni, Federației Române de Fotbal, într-o întâlnire care a avut loc în Capitală, suplimentarea cotei de bilete pentru finala Cupei României, care se va disputa sâmbătă, 1 iunie, de la ora 20,45.

Răspunsul FRF a fost unul favorabil, în sensul că FRF a fost de acord să deschidă și „Inelul 3″, de la tribuna a II-a, astfel că, aseară urmau să soseasc la Ploiești cel puțin încă 7000 de bilete, în aceste sectoare, la prețul de 20 de ron/tichet. „Sper ca marți, la ora 10.00 să se găsească bilete la casele arenei „Ilie Oană”, pentru toți cei care doresc să fie alături de Petrolul la acest important eveniment. Eu cred că, după ce estimări avem, vom vinde 25.000 de bilete, în total, ceea ce înseamnă că vom deveni echipa din provincie cu ceea mai mare susținere, la un meci contând pentru Cupa României. Le mulțumesc tuturor celor care înțeleg eforturile privind organizarea acestui eveniment și îi asigur că vom încerca să acoperim toate cererile venite din partea fanilor noștri, astfel încât, orice petrolist dorește să fie prezent pe Național Arena să poată să-și achiziționeze mult dorit tichet” – spune Andi Crângu – directorul executiv al galben-albaștrilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele