Universitatea Craiova n-a trecut încă de Viitorul Pandurii, dar fanii din Bănie au anunţat deja „o nouă Olteniada”, la finala Cupei României

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova n-a trecut încă de Viitorul Pandurii, dar fanii din Bănie au anunţat deja „o nouă Olteniada”, la finala Cupei României
  • Publicat:

După anunţul Guvernului, că stadioanele se vor deschide treptat, iar primul meci care s-ar disputa cu spectatori ar fi finala Cupei României, suporterii Universităţii Craiova încep să se mobilizeze deja pentru ultimul act al competiţiei, chiar dacă echipa lui Marinos Ouzounidis încă nu a eliminat-o pe Viitorul Pandurii. Returul semifinalei este miercuri, de la ora 20.30, pe „Municipalul” din Târgu Jiu, în prima manşă craiovenii impunându-se cu 3-0.

În cealaltă semifinală se întâlnesc în seara aceasta Dinamo şi Astra, în turul de la Giurgiu gazdele câştigând cu 1-0. Suporterii olteni, care au invadat Capitala acum trei ani, la finala Cupei României câştigată cu 2-0 în faţa lui Hermannstadt, pregătesc „O nouă Olteniada”, pentru finala de anul acesta, programată la Ploieşti, pe arena „Ilie Oană”, pe 22 mai.

Fanii Universității Craiova au anunţat deja „o nouă Olteniada”, la finala Cupei României

Dacă în urmă cu 3 ani, suporterii Universităţii Craiova au fost în număr de aproximativ 25.000 pe Arena Naţională, pentru duelul cu sibenii, de această dată, dacă trupa lui Ouzounidis va ajunge în ultimul act, nu vor putea fi prezenţi mai mult de 3.000 de fani din partea fiecărei finaliste, iar suporterii trebuie să îndeplinească una dintre condiţiile de participare la eveniment: să fie complet vaccinaţi, să aibă test negativ recent sau să fi avut virusul SARS COV-2 în ultimele trei luni.

Cupa României este principalul obiectiv al Universităţii Craiova în acest final de sezon, după ce elevii lui Marinos Ouzounidis au pierdut trei meciuri la rând în play-off şi au ieşit din lupta pentru titlu, în acest moment fiind în pericol să cedeze şi locul 3 în Liga I, Sepsi apropiindu-se la un singur punct în clasament.

Anunţul Peluzei Nord Craiova:

„După cum aţi văzut probabil cu toţii, cel mai mare coşmar al manipulatorilor din mediul online se apropie. Stadioanele încep să se redeschidă în România începând cu finala Cupei. Inevitabilul se produce şi suporterii vor putea iarăşi să-şi dovedească iubirea faţă de echipă pe stadioane. E momentul ca noi, cel mai numeros şi inimos public din ţară, să demonstrăm încă o dată cine este Ştiinţa – cine suntem noi şi de ce nu există termen de comparaţie intre olteni şi “restul lumii”. Toate sondajele lor măsluite, toate articolele de propagandă ieftină, toate emisiunile tendenţioase, tot bombardamentul din mediul online la care a fost supusă Ştiinţa şi suporterii ei devin inutile din momentul redeschiderii stadioanelor.

E timpul să pregătim o nouă Olteniada şi să câştigăm împreună a 8-a Cupă! În acest sens, începem de astăzi o serie de postări informative zilnice despre finala Cupei Romaniei 2021. Finala are loc sâmbătă, 22 mai, la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană. Stadionul o să fie deschis în proporţie de 50%, deci o să avem numai în jur de 3000 de bilete. Accesul este permis doar celor complet vaccinaţi, celor care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, celor care s-au testat negativ (PCR maxim 72 de ore înainte, posibil şi test rapid cu maxim 24 de ore înainte). Cel mai probabil, cele de mai sus vor trebui dovedite atât la cumpărarea biletului, cât şi la accesul pe stadion. Urmează să aflăm ora de disputare, preţul biletelor, modul cum vor fi scoase la vânzare (cel mai probabil online) şi condiţiile de deplasare”.

Tudor Pop: „Avem nevoie de entuziasmul fanilor pe stadioane!”

„În perspectiva Campionatului European, avem nevoie de proiecte pilot, de revenirea graduală în arene, iar unul dintre ele este finala Cupei României. Ar urma să avem 7.500 de spectatori, din 15.000 de locuri, atât cât este capacitatea arenei Ilie Oană. Important de precizat că pe stadion vor intra doar suporterii vaccinați cu ambele doze. Este o decizie pe care o pot lua premierul, CNSU și vicepremierii săptămâna viitoare.

La cum decurge vaccinarea în România, nu cred că fanii sunt o problemă de găsit, iar FRF a dovedit că are capacitatea de a organiza meciuri în condiții speciale. Iar acum au la dispoziție două săptămâni. Cert este că avem nevoie de entuziasmul fanilor pe stadioane. Din sezonul viitor al Ligii 1, spectatorii pot reveni pe stadioane, în orașele unde rata de vaccinare va ajunge la 50%”, a declarat, pentru ProSport, Tudor Pop, președintele Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților.

De asemenea, vicepremierul Dan Barna a confirmat că finala Cupei României s-ar putea disputa cu spectatori în tribune. „Deşi regula rămâne aceea că toate competiţiile sportive se vor desfăşura fără spectatori, am agreat posibilitatea organizării unor evenimente sportive pilot la care pot participa persoanele vaccinate, care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test negativ certificat.

Condiţiile exacte vor fi stabilite prin ordin comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii. Lucrăm în continuare în echipă pentru ca primul astfel de meci să poată fi finala Cupei României care va avea loc pe 22 mai, sub rezerva îndeplinirii tuturor condiţiilor de siguranţă la accesul pe stadion”, a scris Barna pe Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen