Făcură spectacol!** Universitatea Craiova-Minerul Lupeni 5-0

Redactor:
Adrian Iosub
Făcură spectacol!** Universitatea Craiova-Minerul Lupeni 5-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova a obținut ieri prima victorie la scor de
la venirea lui Pițurcă la comanda clubului: 5-0 (2-0) cu Minerul
Lupeni, în „16”-imile Cupei României.

Chiar dacă nu și-a trimis pe teren, în fața Minerului, toate
vedetele, Piți și-a luat măsuri de precauție și a început jocul cu
câteva din piesele de bază. Nu era însă cazul, pentru că oaspeții
au venit doar să facă act de prezență și să-și treacă în palmares
încă o întâlnire cu o prim-divizionară. Oltenii s-au năpustit încă
din start spre poarta lui Mecea și primul care a scuturat plasa a
fost Găman (’11), care a trimis cu capul în poartă mingea centrată
din corner de Wobay. Antrenamentul cu public al Științei a
continuat cu același plictis din partea oaspeților și cu un mix de
gafe și ratări al gazdelor. Asta până spre finalul reprizei, când
Ologu a găsit din nou drumul spre gol.

Golurile
rezervelor

„Masacrul” a continuat și după pauză, când numai cine nu a vrut nu
a ratat cel puțin o ocazie la poarta lui Mecea. Roman și
Gângioveanu nu s-au mulțumit însă cu atât și și-au trecut numele pe
lista marcatorilor. Ultimul a reușit o „dublă” și a închis tabela
cu cel mai frumos gol al serii. 90 de minute de distracție și
lucrurile redevin serioase în Bănie. Urmează deplasarea la Tg.
Mureș, una dificilă, mai ales când clasamentul
Ligii I nu le e favorabil.

„Am făcut un pas important în această competiție
ajungând în optimi. Nu ne gândim deocamdată la finală. E încă
departe”
, Valerică Găman, fundaș Craiova

Gazul
nu arde și în Cupă

Gaz Metan Mediaș, una dintre performerele startului de sezon în
Liga I, a fost eliminată ieri surprinzător din „16”-imile Cupei
României, după 1-3 cu divizionara secundă Voința Sibiu.

Pustai a trimis în fața sibienilor (locul 3 în Seria a II-a) o
echipă de rezerve. Și a plătit. Voința s-a calificat în prelungiri
prin golurile lui Popa și Beza, ultimul fiind omul partidei. „Mă
bucur că am marcat, e o reușită remarcabilă pentru Voința, ca și
pentru tot orașul”, a spus la final fundașul gazdelor, Doru
Buican.

„Sunt dezamăgit, am luat goluri foarte ușor pentru
nivelul la care ne aflăm”
, Cristi
Pustai, antrenor Gaz Metan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup