Calificare invizibilă!** Gălățenii merg în semifinale, acolo unde îi așteaptă Petrolul: Ceahlăul-Oțelul 0-2!

Calificare invizibilă!** Gălățenii merg în semifinale, acolo unde îi așteaptă Petrolul: Ceahlăul-Oțelul 0-2!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida a fost întreruptă o oră din cauza ceții, iar la reluare gălățenii s-au impus cu 2-0.

În urmă cu 18 zile, în Liga I, Ceahlăul a bătut-o pe Oțelul, la Piatra Neamț, cu 4-1

Cine a ales să vadă aseară, din tribune, sfertul de Cupă dintre Ceahlăul și Oțelul, a făcut cea mai proastă alegere posibilă, pentru că, pur și simplu, nu a putut vedea nimic! În primele 30 de minute din cauză că a fost ceață, apoi pentru că nu a fot ritm. Arbitrul Bârsan a dat startul meciului, chiar dacă stadionul din Piatra Neamț era învăluit într-o ceață care nu le permitea jucătorilor să distingă coechipierii de adversari. S-a jucat mai mult din instinct, iar calitățile „telepatice” ale gălățenilor s-au dovedit superioare, la faza în care Neagu i-a pasat excelent lui Iorga, acesta executându-l plasat pe Miron (11).

Oțelul n-a avut emoții
Jucătorii Ceahlăului și-au amintit subit că în urmă cu mai puțin de trei săptămâni se distrau cu jucătorii lui Tănase, tot la Piatra Neamț, când i-au bătut cu 4-1.

„Plăieșii” au început asediul la poarta lui Simatidis, dar Bârsan, care a înțeles în sfârșit că sub Pietricica nu se poate juca fotbal, a suspendat meciul (30). A urmat o oră de frământări și discuții, dar ceața s-a risipit brusc, așa că totul a revenit la normal. În normal a intrat și jocul gălățenilor care și-au dublat avantajul prin Băjenaru (65), acontându-și astfel „biletul” pentru semifinala cu Petrolul, acolo unde moldovenii nu au mai fost de opt ani.


Min. 90+3 Final de meci! Oțelul se califică în semifinale!

Min. 89 Viglianti intră în locul lui Stromajer.

Min. 87 Băjenaru trage puțin pe lângă colțul lung.

Min. 85 ii Și Giurgiu vede un „galben”.

Min. 83 ii Vițelaru este avertizat.

Min. 82 Sârghi reușește să trimită mingea în poartă, dar golul este anulat pentru off-side.

Min. 76 Velici intră în locul lui Rusu.

Min. 73 Aloisio îi lasă locul lui Vițelaru.

Min. 71 Benga intră în locul lui Neagu.

Min. 65 GOOL Oțelul! Giurgiu „ridică” mingea peste întreaga defensivă a nemțenilor, iar Băjenaru plasează mingea pe lângă Miron.

Min. 59 Ljubinkovic intră în locul lui Murgoci.

Min. 54 Iorga ratează șansă „dublei” șutând la o palmă de vinclu.

Min. 52 ii Neagu este avertizat pentru un fault asupra lui Monroy.

Min. 50 Golubovic trage din întoarcere. Tadas reține șutul venit pe centrul porții.

Min. 46 Constantinescu trage milimetric peste din poziție de singur cu portarul!

Min. 46 A început repriza a doua!


Min. 45+1 Final de primă repriză!

Min. 45 Constantinescu ratează cea mai mare ocazie a meciului din 11 metri-central. Tadas intervine încă o data salvator!

Min. 39 Moreno trage pe colțul scurt, Tadas reține.

Min. 29 Meciul se reia! Giurgiu ratează o ocazie mare, trimițând puțin pe lângă colțul lung.

Min. 28 Meci întrerupt din pricina ceții dense! Arbitrul va decide dacă meciul se va relua! Arbitrul Marcel Bîrsan a decis întreruperea jocului din cauza vizibilității reduse și, după câteva minute de discuții la mijlocul terenului, jucătorii celor două echipe au plecat la vestiare. Arbitrii și jucătorii vor aștepta timp de o oră ridicarea ceții, iar dacă vizibilitatea nu se va îmbunătății, partida va fi reluată joi.

Min. 20 Golubovic reia periculos din 6 metri, cu capul, Tadas respinge in-extremis.

Min. 18 ii Perendija vede primul cartonaș al partidei

Min. 11 GOOL Oțelul! Iorga deschide rapid scorul după o pasă a lui Neagu. Iorga rămăsese singur cu portarul!

Min. 6 O primă acțiune periculoasă a Oțelului, însă Iorga este oprit pentru off-side.

Min. 1 A început meciul! Gazdele au lovitura de start!


Echipele de start:

Ceahlăul: Miron – Moreno, Aloisio, Ichim, Rusu – Achim, Monroy – Bădescu, Stana, Constantinescu – Golubovic

Rezerve: Jovic, Cazan, Tolimar, Margine, Onciu, Vițelaru, Velici

Oțelul: Tadas – Râpă, Sârghi, Perendija, Murgoci – Neagu, Giurgiu – Iorga, Strmajer, Băjenaru – Punosevac

Rezerve: Vlasie, Sipovic, Ljubinkovic, Benga, Viglianti, Didi, Chipirliu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa cum am promis
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…