Cadu e sigur:** „Batem cu 2-0! Vor înscrie Yssouf Kone și Ruiz!”

Cadu e sigur:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși accindentat, căpitanul Clujului, Ricardo Cadu, a ținut să fie prezent în tribunele stadionului din Târgu Jiu, pentru a-i mobiliza pe coechipieri.
Fundașul este convins că o victorie în partida de azi va salva într-o oarecare măsură sezonul și are încredere că aceștia pot câștiga pentru a doua oară consecutiv trofeul.

"Mă simt foarte bine. Sper să revin pe teren la începutul pregătirilor, după vacanță. Colegii mei vor avea un meci greu, dar pot câștiga. Ar fi trebuit să fim mai sus în clasament, dar am avut și ghinion. Acum nu ne putem conta decât la finala Cupei, putem salva sezonul. Le-am spus colegilor să aibă încredere în ei. Am venit cu toții la acest meci, chiar și cei accidentați, pentru  arăta că suntem un grup unit. Banii nu contează pentru noi, nimeni nu intră pe teren cu gândul la bani, contează performanța.",  a spus apărărtorul la gsptv.

Cadu anticipează că formația sa se va impune cu 2-0 și știe și cine va puncta pentru trupa lui Conceicao. Dacă apărarea din Gruia va reuși să-l anihileze pe Gigel Bucur, sunt șanse mari ca CFR-ul să nu primească gol: "Vom bate cu 2-0. Vreau să înscrie Kone și Diego Ruiz. De la Timișoara îmi place de Gigel Bucur, e cel mai bun jucător al lor"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele