Au scris istorie

  • Publicat:
  • Actualizat:
Au scris istorie

Gloria a învins-o după prelungiri și lovituri de la 11 metri pe Pandurii și s-a calificat, în premieră, în semifinalele Cupei României Timișoreana. Deși au destule griji în campionat, în lupta pentru salvarea de la retrogradare, buzoienii și gorjenii nu au tratat cu indiferență competiția KO. 

Cele două echipe au oferit un meci crâncen, presărat cu multe durități, dar cu prea puține faze de poartă. După două ocazii mari ratate de gorjeni, prin Alex Pițurcă (1) și Vasilache (17), buzoienii au echilibrat disputa și au dat primele semne ofensive în minutul 26, prin Vigariu. Cea mai mare ocazie de gol a meciului a fost ratată de Gloria, prin Claudiu Ionescu. În minutul 38, acesta a reluat o centrare a lui Simion, dar bara s-a opus deschiderii scorului. Partea secundă a fost și mai săracă în faze de poartă, spectacolul din tribune realizat de cele două galerii fiind de multe ori mai interesant decât ceea ce se petrecea pe teren. Abia pe final, Jessui (80), respectiv Eze (82) au fost aproape de gol, însă tabela a rămas imaculată până la finalul celor 90 de minute.

În prelungiri, în minutul 115, Simion a avut golul calificării în vârful bocancului, dar portarul „pandurilor“ s-a opus miraculos. La loviturile de departajare, buzoienii au fost mai exacți și au ajuns în semifinale, la doi pași de marele pot promis de finanțatorul Constantin Bucur: 500.000 de euro dacă Gloria câștigă Cupa.

Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie în fotbalul românesc. A murit la doar 33 de ani!
Tragedie în fotbalul românesc. A murit la doar 33 de ani!
Vladimir Putin, discurs cu ameninţări la anexarea teritoriilor ucrainene. Putin: Ne vom proteja valorile noastre de Occident/ Oamenii din Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie devin cetăţenii noştri pentru totdeauna
Vladimir Putin, discurs cu ameninţări la anexarea teritoriilor ucrainene. Putin: Ne vom proteja valorile noastre de Occident/ Oamenii din Doneţk,…
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
Nu s-a văzut asta pe primele imagini! E cutremur în scandalul Prodanca-Reghe
Nu s-a văzut asta pe primele imagini! E cutremur în scandalul Prodanca-Reghe
O rețea DIN UMBRĂ! Un atac MASIV al Rusiei asupra Europei a fost...
O rețea DIN UMBRĂ! Un atac MASIV al Rusiei asupra Europei a fost...
Avea sau nu testament Alexandru Arșinel? Cui rămâne averea uriașă a regretatului actor
Avea sau nu testament Alexandru Arșinel? Cui rămâne averea uriașă a regretatului actor
A MURIT chiar acum la MOSCOVA! Rusia, în stare de şoc. AU CONFIRMAT oficial decesul
A MURIT chiar acum la MOSCOVA! Rusia, în stare de şoc. AU CONFIRMAT oficial decesul
Vestea pe care toți românii o așteptau! Iohannis a promulgat legea
Vestea pe care toți românii o așteptau! Iohannis a promulgat legea
Efectele vaccinului COVID – sunt motive de îngrijorare pe termen lung? Explică Adrian Marinescu
Efectele vaccinului COVID – sunt motive de îngrijorare pe termen lung? Explică Adrian Marinescu
Modul în care rușii îi enervează pe europeni. O fac, fără rușine, 24/7, pe site-uri populare
Modul în care rușii îi enervează pe europeni. O fac, fără rușine, 24/7, pe site-uri populare
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Cele mai PĂGUBOASE MAȘINI. Modele care se strică destul de repede
Cele mai PĂGUBOASE MAȘINI. Modele care se strică destul de repede
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!