„Ă‚sta e Rapidul! Îl bați și se duce la TAS și la FRF să te depuncteze!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Rapid a solicitat azi Comisiei de Disciplină a FRF sancționarea FC Dinamo cu depunctarea și suspendarea terenului propriu pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roșii la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României.

Pe lângă scandările rasiste cu care i-au gratulat pe rivali, fanii din Ștefan cel Mare au afișat mai multe bannere ironice:

"Din nou pe stadion miroase a esență de rom", "Vrabia mălai visează", "Nu toți țiganii sunt rapidiști, dar toți rapidiștii sunt țigani", "Suntem români, asta e esența care face diferența"

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a ținut să le răspundă giuleștenilor: aceștia, când pierd,  fac sesizări la TAS și la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru a solicita depunctarea și suspendarea adversarilor.

"N-am fost atent la ce s-a strigat în tribună. Am fost preocupat de joc, nu știu ce s-a întâmplat cu suporterii. Probabil că cei de la Rapid sunt supărați. Au pierdut de două ori în zece zile cu noi și au început ba cu blatul, ba cu sesizările la federație pentru depunctări și așa mai departe. Dinamo a demostrat că este peste Rapid și în campionat, și în Cupă, două competiții diferite. Ei așa sunt, când îi bați se duc la TAS, se duc la federație, vor depunctări, vor suspendări, vor de toate. Dar nu am eu acum grija lor, eu am de pregătit meciul cu Iașiul. Oricum, nu o să uite ei înfrângerile astea mult timp", a afirmat Rednic pentru Mediafax.

Pe aceeași temă
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul

Actorul Alec Baldwin a împuşcat mortal o femeie pe platourile de filmare a westernului „Rust“

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?

Cu cine a înșelat-o Reghecampf pe Anamaria Prodan imediat după nuntă. „Am făcut dragoste la subsol!”

Ultima oră! Veste extrem de proastă dată de Valeriu Gheorghiță!

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”

Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou

Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid

Dumnezeule... Imagini greu de privit cu Valentina Pelinel! A ajuns în spital. Ce se întâmplă cu soţia lui Borcea

Vestea momentului pentru toți angajații din România! Va fi absolut obligatoriu. Se dă lege în Parlament

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor

Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Anamaria Prodan, făcută praf de prima soţie a lui Reghecampf: „S-a culcat cu el în cantonament!“

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Crimă pe platoul de filmare! E implicat un actor faimos de la Hollywood

Valentina Pelinel, primele declarații după ce a fost filmată în cârje. Ce i s-a întâmplat soției lui Cristi Borcea: „Soțul mi-a adus cei mai buni specialiști”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo XC60. Nu poți greși cu mașina asta

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe