Alibec a marcat, dar a pierdut trofeul! Ce spune atacantul despre accidentare: „Așa pățesc mereu”. Motivul pentru care banii n-au mai contat: „Joci pentru tine, pentru familia ta”

Redactor:
Daniel Anghel
Alibec a marcat, dar a pierdut trofeul! Ce spune atacantul despre accidentare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec (28 de ani) a marcat unicul gol al Astrei în finala de Cupa României cu Viitorul. Constănțenii au revenit și au egalat prin Virgil Ghiță, iar brazilianul Eric a dat lovitura în prima repriză de prelungiri. Atacantul s-a accidentat și a fost schimbat cu Silviu Balaure în repriza secundă. Acesta a analizat partida de pe „Ilie Oană” și îi felicită pe cei de la Viitorul, club la care a evoluat și el la începutul carierei:

„Degeaba am marcat, am luat gol pe niște greșeli copilărești, am și lucrat la antrenament fazele fixe. Știam că sunt periculoși, asta este viața. Chiar nu am explicații, trebuie să felicităm Viitorul și să mergem mai departe. Am făcut o ruptură, așa pățesc eu mereu. Când e cel mai important, atunci mă accidentez. Sperăm să nu fie așa grav. Am avut și un om eliminat, e greu să joci cu Viitorul în zece oameni”, a spus Alibec la finalul partidei, la Digi Sport.

Jucătorii Astrei puteau primi o primă de 10.000 de euro în cazul în care ar fi cucerit Cupa României: „Pentru meciurile astea nu se gândește nimeni la bani. Joci pentru tine, pentru familia ta, nu se mai gândește nimeni la primă în momentul ăsta”, a mai punctat Alibec.

Odată cu pierderea Cupei României, Astra a ratat și prezența în sezonul viitor de Europa League. Aceștia s-au clasat pe locul cinci în Liga 1, poziție ce nu poate asigura prezența în competițiile europene. În schimb, Craiova profită de rezultatul din această seară și va intra în turul 1 al Europa League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup