Constantin Budescu a dezvăluit clubul pentru care vrea să joace în viitor: „Înseamnă foarte mult pentru mine”

Constantin Budescu a dezvăluit clubul pentru care vrea să joace în viitor: „Înseamnă foarte mult pentru mine
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Budescu (31 de ani) susține că își dorește ca în viitorul apropiat să joace, din nou, pentru Petrolul Ploiești. Mijlocașul Astrei a evoluat timp de șase ani pentru formația ploieșteană, în perioada 2005-2011.

”Petrolul înseamnă foarte mult pentru mine. La Petrolul am început fotbalul profesionist, am jucat aproape șase ani de zile acolo, iar acei ani nu se pot uita.

Din păcate, nu am reușit să joc și în Liga 1 la Petrolul, dar sper să o fac în viitorul apropiat”, a spus Budescu, pentru realitateasportiva.net.

Constantin Budescu a suferit o accidentare

Budescu a lipsit în ultimele cinci partide, din campionatul regulat, disputate de Astra. Acesta a suferit o accidentare la gambă, în urmă cu câteva săptămâni, însă se așteaptă ca mijlocașul să revină curând la antrenamentele echipei giurgiuvene.

”A făcut o ruptură musculară la gambă. El a mai avut probleme la gamba respectivă și necesită un timp mai îndelungat. Eu sper să înceapă antrenamentele cu echipa de săptămâna asta, dar nu știu dacă va fi 100% sau nu.”, a declarat Dani Coman, pentru Digi Sport.

Astra s-a calificat in-extremis în play-off

Echipa patronată de Ioan Niculae a reușit să se califice în play-off, în ultima partidă a campionatului regulat, după ce a remizat pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe (2-2).

„Sunt jumătate… jumătate. Sunt bucuros, dar și puțin dezamăgit. Am jucat foarte slab în prima repriză. Am trăit multe emoții.
Pe Bogdan Andone aveți de gând să-l demiteți?
Nu m-am gândit la așa ceva. De unde a venit povestea asta?
Echipa este puternică, dar este foarte important ca antrenorii să vadă toți jucătorii, inclusiv pe Fatai. Este clar că nu trebuie să lipsească din echipă”, a declarat Ioan Niculae la Digi Sport.

4 milioane de euro este cota lui Constantin Budescu, conform transfermarkt.com

Mijlocașul, în vârstă de 31 de ani, a fost transferat, liber de contract, de Astra, de la Al Shabab. De-alungul carierei, Budescu a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești, Dalian Professional și FCSB.

  • 6 goluri și 8 pase decisive a dat Constantin Budescu în 15 partide bifate pentru Astra, în acest sezon
Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen