Bombă la Dinamo! Jucătorii nu îl mai vor pe Mircea Rednic. Trei nume pe lista posibililor înlocuitori | EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic pare să fi pierdut odată pentru totdeauna vestiarul la Dinamo! După ce a întrat în conflict cu „greii” vestiarului dinamovist, Deian Sorescu, Gabriel Torje și Steliano Filip, antrenorul a fost scos de la suflet de jucători și i se pregătește „debarcarea”.

Chiar dacă are parte, în continuare, de spirjinul lui Nicolae Badea, ar putea să nu fie suficient pentru a continua la Dinamo.

Potrivit surselor ProSport, Iuliu Mureșan a făcut front comun cu liderii vestiarului de la Dinamo, au discutat și au pus la cale să-l dea jos pe „Puriu”.

Mircea Rednic ar putea pleca de la Dinamo

Dinamoviștii nu au timp de pierdut, așa că au și întocmit o listă cu posibili înlocuitori. Aceștia sunt Flavius Stoican, Vasile Miriuță și Mihai Teja. Rămâne de văzut dacă Nicolae Badea are, în continuare, suficientă putere să-l țină în post pe Mircea Rednic sau Iuliu Mureșan și jucătorii vor reuși să-l schimbe pe acesta.

Rezultatele nu sunt de partea lui Mircea Rednic, care a pierdut și o parte din susținerea fanilor din „Ștefan cel Mare”. A semnat cu Dinamo în urmă cu opt etape, iar din acel moment a obținut doar trei rezultate de egalitate. În plus, și-a pus în cap pe toată lumea, prin stilul său autoritar de a controla lucrurile.

Iată cele opt partide disputate de Dinamo, sub coordonarea lui Mircea Rednic:

  • Dinamo – UTA 2-2
  • Gaz Metan – Dinamo 2-1
  • Dinamo – Rapid 1-1
  • Dinamo – Argeș 1-2
  • Sepsi – Dinamo 4-1
  • Dinamo – CFR Cluj 0-3
  • FC Voluntari – Dinamo 2-1
  • Dinamo – FC U Craiova 0-0

Steliano Filip, exclus din lot de Mircea Rednic!

Ultimul fotbalist cu care a intrat în conflict Mircea Rednic este Steliano Filip. Fotbalistul i-a spus antrenorului că ar dori să joace pe postul de fundaș central, nu mijlocaș cum și-ar dori acesta. Deranjat de faptul că este tras la răspundere, Rednic a decis ca fotbalistul să fie exclus din lot.

„A fost un incident, legat de niște dorințe de-ale lui. Am zis că ar fi mai bine să nu facă parte din lot.

El, la fel ca Deian, a zis că nu poate să joace decât fundaș stânga. Mă încurca, da. Am zis că decât să stea rezervă și să fie supărat, că el s-a născut titular la echipă, atunci am decis, spre binele lui, să nu facă parte din lot”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă dinaintea partidei cu FCU Craiova.

Poate cumva neobișnuit pentru jurnalismul de sport, Victor și-a făcut ucenicia într-un domeniu total diferit. Primul job l-a avut la 19 ani în cadrul unei companii multinaționale de outsourcing unde a stat până la 23 de ani. Un an mai târziu a fost primit, în probe, la Gazeta Sporturilor ... citește mai mult
Pe aceeași temă
'Ce porți, mă?" Teo, umilită de Florin Călinescu la o petrecere
'Ce porți, mă?" Teo, umilită de Florin Călinescu la o petrecere
Cea mai bună actriţă din Franţa este din Dărmăneşti, Bacău. Românca Anamaria Vartolomei a devansat-o pe celebra Sophie Marceau
Cea mai bună actriţă din Franţa este din Dărmăneşti, Bacău. Românca Anamaria Vartolomei a devansat-o pe celebra Sophie Marceau
Turcia îşi schimbă numele. Ce alegere a făcut preşedintele Erdogan
Turcia îşi schimbă numele. Ce alegere a făcut preşedintele Erdogan
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum se cer 80 pentru el
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum…
Prodanca i-a dat NUCLEARA lui Reghe! Block total înainte de divorţ
Prodanca i-a dat NUCLEARA lui Reghe! Block total înainte de divorţ
'Te bat de faci pe tine și te calc cu mașina!'- Ce s-a aflat despre polițistul care a spulberat-o pe Raisa
'Te bat de faci pe tine și te calc cu mașina!'- Ce s-a aflat despre polițistul care a spulberat-o pe…
Alimente care cresc glicemia. Ferește-te de ele dacă ai diabet!
Alimente care cresc glicemia. Ferește-te de ele dacă ai diabet!
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Accesoriu auto util la parcări, disponibil la Dedeman cu discount
Accesoriu auto util la parcări, disponibil la Dedeman cu discount
'Ai bărbat acasă'. Andreea Tonciu i-a prins în ipostaze intime, în mare. Reacţie şoc
'Ai bărbat acasă'. Andreea Tonciu i-a prins în ipostaze intime, în mare. Reacţie şoc
El va fi noul președinte al României! Cine îi va lua locul lui Klaus Iohannis? Nu se așteaptă nimeni
El va fi noul președinte al României! Cine îi va lua locul lui Klaus Iohannis? Nu se așteaptă nimeni
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
„Bărbații se tem de mine pentru că sunt prea frumoasă”. Cum arată una dintre cele mai sexy femei
„Bărbații se tem de mine pentru că sunt prea frumoasă”. Cum arată una dintre cele mai sexy femei
Bărbatul care şi-a obligat prietenul să îşi sape groapa, apoi l-a ucis pentru că îi violase fetiţa nu va fi cercetat pentru crimă. Decizia judecătorilor ruşi
Bărbatul care şi-a obligat prietenul să îşi sape groapa, apoi l-a ucis pentru că îi violase fetiţa nu va fi…
Greșeala de 2 milioane de dolari făcută de „Așii Amanetului”
Greșeala de 2 milioane de dolari făcută de „Așii Amanetului”
Angela Merkel a primit o ofertă de job din New York. Secretarul general al ONU o doreşte în echipa sa
Angela Merkel a primit o ofertă de job din New York. Secretarul general al ONU o doreşte în echipa sa
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
Cazul Djokovici: Dezvăluiri de la faţa locului şi o întrebare fără răspuns
Cazul Djokovici: Dezvăluiri de la faţa locului şi o întrebare fără răspuns
Războiul bate la graniţa României. Anunţ fulger făcut aseara: Rusia va INVADA. SUA şi Franţa trimit trupe în România
Războiul bate la graniţa României. Anunţ fulger făcut aseara: Rusia va INVADA. SUA şi Franţa trimit trupe în România
Dovada clară că există călători în timp? Previziunea uluitoare făcută despre Elon Musk acum 70 de ani
Dovada clară că există călători în timp? Previziunea uluitoare făcută despre Elon Musk acum 70 de ani
SUPEREXCLUSIVITATE. Anamaria Prodan îl pune la punct grav pe Laurențiu Reghecampf! Ce ne-a declarat cu câteva minute în urmă: ”Ai grijă, că trecutul te urmărește toată viața”
SUPEREXCLUSIVITATE. Anamaria Prodan îl pune la punct grav pe Laurențiu Reghecampf! Ce ne-a declarat cu câteva minute în urmă: ”Ai…
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Metoda de furt care face ravagii. Cu o simplă monedă, HOȚII iau tot din MAȘINĂ
Metoda de furt care face ravagii. Cu o simplă monedă, HOȚII iau tot din MAȘINĂ
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!