Andy Murray, cuvinte superbe înaintea meciului cu Marius Copil: „Servește extrem de bine”

Andy Murray, cuvinte superbe înaintea meciului cu Marius Copil:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost număr unu mondial, Andy Murray i-a făcut un compliment frumos lui Marius Copil, înaintea duelului direct din sferturile turneului de la Antwerp, de vineri, de la ora 19:30., având numai cuvinte de laudă la adresa românului.

„Îl știu, a avut victorii bune în această săptămână. Joacă bine pe această suprafață, așa că va trebui să fiu pregătit pentru asta. Servește extrem de bine, așa că va trebui să returnez bine„, a prefațat meciul britanicul.

Campion în 2013 și 2016 la Wimbledon, în 2012 la US Open, Murray este mai vulnerabil ca oricând acum. Britanicul a reușit, cu cele două victorii din Belgia, să își echilibreze balanța de victorii/înfrângeri pe 2019, la 7/7.

Britanicul se confruntă în aceste luni cu aceleași probleme pe care le avea și în august 2018. Britanicul s-a operat din nou la șold, în ianuarie, iar recuperarea este anevoioasă. Pe plan personal însă, britanicul este în așteptarea celui de-al treilea copil, alături de soția sa, Kim. Tocmai de aceea, Andy stă mai mult ca oricând cu ochii pe telefon, el declarând că este pregătit să lase baltă meciurile dacă soția sa va intra în travaliu mai devreme.

Chinurile unui mare jucător. Complimentul lui Andy Murray pentru Marius Copil, o conștientizare a sursei pericolului

„Astăzi m-am simțit mai bine. Cred că am servit bine cam pe toată durata meciului. Iar când am reușit să intru în raliu, am simțit că lovesc mingea destul de bine, destul de curat: Pentru mine a fost un meci bun„, a declarat Murray după 6-4, 6-3, în optimi, contra lui Cuevas.

„Ajung acolo unde vreau. Îmi ia mai mult timp să mă încălzesc și să intru cum trebuie în meci, să încep să am încredere în deplasarea mea„, a mai spus Murray.

Un jucător al cărui joc a fost mereu construit cu multă inteligență, dar cu o tentă fizico-defensivă pronunțată, britanicul acceptă cu multă demnitate noul statut în care propriul corp l-a azvârlit cu brutalitate. De la duelurile umăr la umăr pentru recorduri cu Federer, Nadal și Djokovic, Andy Murray a ajuns să joace tenis pe mize mult mai mici. Victorii legate, goana după ritm – ceva ce nu i-a lipsit aproape niciodată în carieră.

”Sunt conștient că sunt oameni în situații mai grele decât a mea. Dar am muncit toată viața ca să devin jucător de tenis. Doar asta am făcut, de când mă știu. Când nu am mai putut să fac asta și nu știam dacă mă voi putea reîntoarce, mi-a fost foarte greu. Sunt atâția jucători care iubesc acest sport fără să câștige niciodată turnee mari. Nu mă deranjează să fiu unul dintre ei„, a declarat de curând deținătorul ultimelor două titluri olimpice la simplu masculin.

Marius Copil – Andy Murray, un meci pe care întreaga planetă va dori să-l vadă

Timpul se scurge acum diferit pentru Andy Murray, pe alocuri un bad-boy cu multe vorbe dure scrâșnite printre dinți, alteori cu discurs mai degrabă politico-feminist decât centrat pe problemele ATP-ului.

Chiar dacă nu s-au întâlnit decât de două ori în circuit, duelul lor a rămas pe retina fanilor. Pentru că era primul turneu ATP pe 2018 în care britanicul lega victorii. Pentru că după trei ore de luptă, Murray era și învingător, dar și învins de oboseală. Pentru că au fost lacrimi de frustrare pentru timpul pierdut pe teren. Și pentru testul mental trecut. Murray și Copil spulberaseră recordul pentru cel mai lung meci din istoria turneului de la Washington.

Murray rămâne vulnerabil și nu se ascunde. Are un 2-0 la „directe” în fața lui Copil, smuls cu greu. Cu 1-1 la tiebreak-uri.

Cu toate acestea, adversarul din această seară al lui Marius Copil rămâne un veritabil punct de atracție al tenisului. Omul care, în urmă cu trei ani, la Viena, oferea un moment ce merită reamintit. Britanicul a servit atunci, la Viena, un prim as în meci. Mingea sa nu a putut fi atinsă de adversar, dar s-a îndreptat cu viteză spre tribună. A lovit o spectatoare, iar Murray a întrerupt meciul. A mers să verifice dacă totul este ok, să își prezinte scuzele și să dea mâna cu femeia din primul rând.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…