79 de minute decisive pentru procesul care poate falimenta fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat azi în dosarul dezafilierii Craiovei: un „Corleone” agitat, un „Naș” pus pe gânduri și un anunț al lui Mititelu: „Lotul Universității se va reuni la 1 iulie”

79 de minute decisive pentru procesul care poate falimenta fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat azi în dosarul dezafilierii Craiovei: un
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Un termen foarte important al procesului privind dezafilierea Universității Craiova s-a derulat miercuri, la Curtea de Apel București, când judecătorii au audiat înregistrări ale ședințelor de Comitet Executiv al FRF din 8 și 20 iulie 2011, dar și emisiuni de sport din aceeași perioadă.
  • Presimțind, cumva, că urmează momente care nu sunt deloc în favoarea lor, foștii șefi ai fotbalului românesc, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir – prezenți amândoi în sala de judecată – s-au agitat, au ascultat cu capul plecat cuvintele pe care chiar ei le-au rostit în 2011, iar tabloul a fost completat de reacțiile din „tabăra” lui Adrian Mititelu, bucuroasă că vorbele ieșite din proiectorul montat în sală îi sunt favorabile.
  • La finalul ședinței de judecată, Adrian Mititelu s-a declarat sigur de victorie, a anunțat că așteaptă decizia undeva, în luna mai, și a dezvăluit că a demarat deja procedura de construcție a noului club, noul lot al Universității urmând să se reunească pe 1 iulie 2017.
  • Următorul termen va avea loc pe 5 aprilie, de la ora 10:30, urmând să aibă loc audierea finală a inculpaților Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Procesul dezafilierii Universității Craiova a intrat pe linie dreaptă, iar inculpații Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost puși, miercuri, față în față cu înregistrările ședințelor Comitetului Executiv din 2011, când s-a votat „mazilirea” echipei conduse la acea vreme de Adrian Mititelu, dar și înregistrările a trei emisiuni de sport din acea perioadă. Cei doi judecători au ascultat, în total, 79 de minute, iar termenul nu a fost lipsit de momente tensionate, dar și de hohote de râs.

Ședința a început abrupt, cu ascultarea ședinței din 8 iulie 2011. A fost înregistrarea pe care Adrian Mititelu a publicat-o în luna ianuarie, din care a reieșit că Dumitru Dragomir a fost primul om din fotbalul românesc care a propus dezafilierea echipei. Pus în fața faptului împlinit, fostul șef de la Ligă a încercat să pară calm, dar emoțiile l-au trădat, „Corleone” găsindu-și cu greu loc pe banca inculpaților lângă un Mircea Sandu îngândurat și angrenat în discuții agitate cu avocatul său. A urmat o a doua ședință a CEx, din 20 iulie 2011, în care s-a votat, cu 10 voturi pro și două abțineri, dezafilierea echipei lui Mititelu, la propunerea „Nașului”, iar apoi au intrat în scenă emisiunile sportive ale vremii.

Mitică Dragomir și Victor Pițurcă au prevestit apariția CS U Craiova

Startul a fost dat de emisiunea „Sport Cafe”, de la GSP TV, din 20 iulie 2011, în care invitat special a fost Victor Pițurcă. La câteva minute de la dezafilierea Craiovei, știre prezentată în direct de moderatorul Andrei Nourescu, selecționerul de atunci se grăbea deja să vorbească despre cum își dorește ca palmaresul echipei lui Mititelu să ajungă în posesia Primăriei Craiova! Considerată importantă de Adrian Mititelu în încercarea de a dovedi că înlocuirea clubului său cu CS U Craiova a fost premeditată, ideea a fost întărită de Dumitru Dragomir, o săptămână mai târziu, la emisiunea „Fanatik Show”: „În trei săptămâni se poate face altă echipă la Craiova. Bineînțeles, va fi 100% a Primăriei. Ajut și eu dacă se implică Solomon (n. red. – Antonie Solomon, devenit primar al Craiovei cu 48 de ore înaintea discuției dintre Dragomir și moderatorul Horia Ivanovici). Sunt atâtea metode, dar nu vreau să le zic acum. Echipa poate juca în Divizia B”, anunța Dragomir, pe 27 iulie 2011, prevestind apariția echipei care astăzi se bate pentru titlul din Liga 1, înainte ca proiectul să fie pus pe hârtie.

Acesta a fost în sala de judecată momentul în care tabăra lui Mititelu a izbucnit în râs, punctând strident faptul că înregistrarea video cu apariția lui Dragomir în studioul „Fanatik Show”, unde fostul șef de la Ligă se chinuia să-i convingă pe telespectatori că echipa lui Mititelu a fost dezafiliată corect, îl acuza grav pe Corleone. Siguri deja pe succes, oamenii din anturajul lui Mititelu au început să râdă zgomotos și să arunce priviri sfidătoare spre oamenii care au condus fotbalul românesc din 1990 până în 2014.

Mititelu anunță „marea întoarcere”: „La 1 iulie se reunește lotul noii echipe”

Iar finalul ședinței l-a prins pe Adrian Mititelu în al nouălea cer. Omul de afaceri le-a spus jurnaliștilor adunați în „sala pașilor pierduți” că nu concepe să piardă procesul în care are de primit, conform primei instanțe, nu mai puțin de 240 de milioane de euro. Mititelu a mers chiar mai departe, a anunțat dispariția CS U Craiova, dar și reunirea noii echipe pe 1 iulie 2017: „100% Universitatea Craiova va reveni. Știu că există o echipă care se intitulează Universitatea, dar aceea se numește CS U Craiova. Cel târziu în luna mai vom avea un verdict pozitiv care ne va permite să reconstruim clubul și să participăm în Liga 2 din sezonul viitor.

Nu va fi greu financiar. Instanța va face dreptate, ne va da acei bani și vom reconstrui clubul. Actuala echipă a fost înființată pentru a ne lua nouă locul. Vor fi niște litigii, n-o vom putea da noi afară din competiții, dar vă asigur că nu vor mai putea folosi culorile și nu vor mai putea invoca trecutul, imnul și toate nebuniile pe care le mai fac ei pe acolo.

E exclus să pierd procesul, la ce dovezi sunt. Dacă pierd, înseamnă că trăim în Congo. Nu sunt șanse nici de 1% să pierd, pariați pe revenirea Universității Craiova în fotbal. Nu vă ascund că deja lucrez la identificarea unor potențiali jucători, am în cap niște variante de antrenori. E totul pus pe hârtie, teoretic. Am stabilit și data de reunire a echipei. Lotul se va reuni pe 1 iulie 2017 și voi alege antrenorul cel mai potrivit pentru etapa în care ne aflăm. Momentan sunt discuții de principiu. Poate nu vă vine să credeți, poate mă credeți nebun, dar pe 1 iulie Universitatea Craiova are echipă. Dacă nu primesc banii s-a terminat cu fotbalul românesc, nu mai joacă nimeni!”, a fost discursul plin de optimism al omului de afaceri.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați de Tribunalul București, anul trecut, să plătească, în solidar cu FRF și LPF, despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de aproximativ 240 milioane euro. Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată cu apel.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată de DNA, în iunie 2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

Cei doi acuză o conspirație a serviciilor secrete.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…