Tottenham, implicată în transferul lui Pușcaș! Atacantul român „scapă” repede din liga a doua engleză și poate prinde un transfer strălucitor

Redactor:
Andru Nenciu
Tottenham, implicată în transferul lui Pușcaș! Atacantul român
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Pușcaș (23 de ani) este pe lista mai multor echipe, în vederea unui eventual transfer de la Reading, dar se pare că cea mai insistentă este Fenerbahce. Presa britanică notează că în afacere este implicată direct și Tottenham. Finalista Ligii Campionilor este interesată de atacantul turcilor, Vedat Muriqi (25 de ani), iar în urma banilor pe care ar putea să îi primească, o parte din sumă ar putea fi redirecționată către Reading.

  • În următoarele luni, fanii celor de la Reading trebuie să stea cu ochii pe planurile de transferuri ale celor de la Tottenham Hotspur„, notează jurnaliștii din Anglia.

Pușcaș a fost cel mai bun dintre tricolori în „dubla” cu Spania și Malta. A pasat decisiv în meciul cu ibericii, a avut două mari ocazii de a înscrie, a provocat cartonașul roșu al lui Llorente, iar contra maltezilor a marcat singurul gol al disputei. La Reading a înscris cel mai frumos gol al lunii august, desemnat după faza din duelul cu Cardiff City – a preluat mingea din propria jumătate și a ajuns până în careul advers, de unde a marcat din unghi. Momentul foarte bune în care se află atacantul, s-ar putea concretiza cu un transfer în iarnă, deși a ajuns recent în Anglia.

Transferat pentru 8 milioane de euro de la Inter, Pușcaș a marcat până acum, la Reading, de 3 ori în 6 partide și sunt șanse mari ca eventualul transfer în Tucia să treacă ușor de 10 milioane de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup