Marin rupe norii, dar Contra vrea mai mult. Capitolul la care trebuie să lucreze: "Să-şi asume!"

28 apr 2019 3115 afişări Stranieri
Marin rupe norii, dar Contra vrea mai mult. Capitolul la care trebuie să lucreze: "Să-şi asume!"

Cel mai bun fotbalist român al momentului şi omul de care se leagă toate speranţele pentru un viitor mai bun, Răzvan Marin (22 de ani) îl mulţumeşte pe Cosmin Contra, dar selecţionerul echipei naţionale ar vrea şi mai mult de la fotbalistul cumpărat de Ajax Amsterdam.

Un jucător cerebral, capabil să controleze mijlocul terenului, Marin a impresionat pe toată lumea, însă Contra ar vrea ca fiul lui Petre Marin să aibă şi mai multă aplecare spre un rol de lider, de căpitan din teren: "Eu cred că Răzvan trebuie să îşi asume un pic mai mult tolul de lider în teren, să aibă mai multă personalitate în teren. Pentru că prin lucrurile pe care le-a realizat, el trebuie să îşi dea seama că trebuie să îşi asume acest rol. Aici depinde un pic şi de cât de repede se adaptează la Ajax, cât de repede asimilează ceea ce îi va cere antrenorul. Dar eu cred că, fiind un jucător inteligent, jucând de ceva timp în 4-3-3 la Standard şi făcând-o foarte bine, se va adapta foarte bine la campionatul Olandei", a declarat Contra, la Telekom Sport.

La fel ca multe alte voci autorizate, fostul fundaş dreapta consideră că Ajax poate funcţiona precum o trambulină pentru Marin: "Pleacă jucători mulţi inclusiv de la Ajax, la Barcelona. De Jong. Cred că şi de Ligt va ajunge tot la Barcelona sau la Real Madrid. Deci e o rampă de lansare acest Ajax şi sper ca el să se adapteze cât mai bine, să joace titular meci de meci, asta îi va da încredere şi mai mare şi pe viitor să ajungă de ce nu la o echipă şi mai de top din Europa".

"Eu cred că e un parcurs bine ales de el. Şi mă  bucur că avem, după foarte mulţi ani, un jucător care se transferă la o echipă de top din Europa. Şi asta nu face altceva decât să fie un exemplu pentru ceilalţi colegi ai lui din generaţia din care face parte", a încheiat selecţionerul României.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.