INTERVIU | Asul din mâneca lui Contra! Selecționerul l-a descoperit în Italia. „Deja îmi bate inima. Aș lăsa Serie A, pentru a ajunge la națională”. A fost aproape de Dinamo: „Nu știu cine nu m-a vrut”

INTERVIU | Asul din mâneca lui Contra! Selecționerul l-a descoperit în Italia.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deja îmi bate inima, ce rușine să mă prezint acolo„, a spus Vasile Mogoș într-un interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport. Echipa națională a României ar putea avea un nou stâlp în apărare. Fundașul dreapta, cu cetățenie italiană, descoperit de selecționerul tricolorilor, Cosmin Contra, este „urmărit” și dorit la prima reprezentativă.  

Mogoș a reușit în fotbal, e un jucător interesant, mai ales dacă va continua în viitor la fel. Joacă meci de meci la Cremonese, a dat și două, trei goluri, e un jucător care poate să vină la echipa națională și ne poate ajuta în anumite momente„, a spus Cosmin Contra, în exclusivitate pentru ProSport.

Cine este Vasile Mogoș și ce spune el în ceea ce privește o eventuală venire în lotul tricolorilor ne spune chiar el:

Este un fotbalist român, de 26 de ani, care a plecat din țară la vârsta de 6 ani, a ajuns în Italia la Torino și a crescut într-un oraș la 50 de kilometri de Torino. Vasile Mogoș este un băiat simplu, care are valoarea familiei, vrea să fie mereu bun, este muncitor și a făcut multe sacrificii să ajungă unde este acum. 

Cum ai ajuns să te stabilești în Italia?
Tata a suferit un accident în Italia și ne-am mutat toți aici. Noi, la început, trebuia să fim doar în vacanță, dar am rămas aici, eu, mama, fratele meu și cele trei surori. Am norocul că mă înțeleg cu toți membrii familiei mele foarte bine, sunt viața mea, fără ei nu aș putea să trăiesc. Pot să mor pentru ei. Sunt mândria mea. 


În poză, de la stânga la dreapta: Vasile Mogoș, Ioana, Paulica, Gianina, Lucian

Dar în fotbal cum ai ajuns?
Lui tata i-a plăcut dintotdeauna fotbalul, iar eu prima data când am atins mingea m-am îndrăgostit. A fost iubire la prima vedere, iar când am ajuns în Italia tata m-a dus la o școală de fotbal de aici și de atunci nu m-am lăsat niciodată. Mi-a plăcut din ce în ce mai mult și am ajuns unde sunt acum. 

Ai avut, în toată cariera ta, oferte din România?
Din câte știu eu, din vocea impresarilor, vara trecută Dinamo s-ar fi interest de mine, dar nu a fost nimic concret. Nu m-a căutat nimeni de la Dinamo, ci a fost un agent din țară care mi-a zis că cei de la Dinamo ar fi fost interesați. 

Ai fi tentat să joci la o echipă din țară?
Mi-ar plăcea să joc și în România și în străinătate, oriunde. Depinde și de proiectul pe care îl are echipa respectivă. 

Dar ai vreo favorită în campionatul din România?
Când eram mic țineam cu Vaslui, atunci era o echipă mare, juca și în cupele europene. Îmi aduc aminte că în perioada aceea juca Wesley, iar când veneam în țară mergeam să văd meciurile lor de fotbal și mă duceam și la antrenamente. Dar din păcate nu mai este. Țineam mult la Vaslui, aveam și echipamentul echipei. 

Și nu te-ai gândit să încerci un transfer la Vaslui?
Am vrut. Eu la 17 ani, când m-am întors în țară, în vacanță, în iunie, am fost la un pas să dau probe la Vaslui, dar nu m-au vrut. Nu știu cine, Porumboiu, nu știu cine nu m-a vrut. Atunci eram în Liga a patra în Italia și poate pentru că nu eram așa cunoscut. 

„Obiectivul meu este să ajung la echipa națională a României”

Ți-a lipsit norocul?
Să știi că treaba asta este foarte importantă, contează să ai noroc. Sunt mulți jucători care poate nu sunt așa de buni, dar dacă au noroc în momentul respectiv, să facă un meci bun și să îi vadă cineva și așa ajung la echipe mari.  

Urmărești Liga I Betano?
Mă uit la câteva meciuri, dar rar pentru că unde stau eu în Cremonași  nu prind posturile românești, doar unde stau mama și tata pot să văd. Așa că doar când merg în vizită la părinții meu mă uit. 

Ai fost vizitat de selecționerul echipei naționale a României la Cremona? Cum s-a întâmplat și cum ai primit vestea?
În noiembrie a venit Jerry Gane, secundul domnului Cosmin Contra. Ne-am întâlnit, am vorbit și a văzut un meci de-ale mele și mi-a spus să o țin tot așa și cine știe Doamne Ajută poate ajung la națională. Apoi Cosmin Contra s-a uitat la un meci, două și a vrut să vină și el. M-a sunat, am vorbit și mi-a spus aceleași lucruri să o țin tot așa, să nu mă las deloc pentru că am muncit mult să ajung până aici și să vedem în martie dacă mă va convoca. Eu sper să fie așa. Visul meu este acesta, să fiu chemat la națională. Să am o șansă să îi arăt că valorez și că merit să fiu acolo. 

Care ar fi reacția ta daca te-ar suna domnul Cosmin Contra și ți-ar spune că ești convocat pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe?
Deja îmi bate inima, aș fi sigur foarte emoționat. Când mă gândesc să mă prezint acolo … ce rușine… Îmi amintesc cum am fost când am fost sunat prima data de la Federație că vrea să mă vadă Jerry Gane…

În noiembrie 2018 a fost primul tău contact cu cei de la Federația Română de Fotbal, din toată cariera ta?
Da, colegii mei de la echipa de club râdeau de mine și mă întrebau că pe mine de ce nu mă cheamă la națională. 

În Italia am avut și mai avem și acum câțiva jucători români care evoluează atât în Serie B, cât și în Serie A, i-ai cunoscut sau îi cunoști?
L-am cunoscut pe Pușcaș, am jucat contra lui Radu, portarul de la Genoa, un jucător foarte bun, apoi l-am cunoscut pe Stoian. Personal nu l-am cunoscut pe Mitriță, dar știu ce fel de jucător este. 

Stoian a plecat la FCSB, iar Mitriță s-a transferat în America
Am văzut că merge la New York, iar că Stoian a ajuns în România… bravo lor. Indiferent că a plecat pe alt continent, tot fotbal este, tot campionat este. Și aici, dacă te gândești că este Serie B ai putea crede că este mai ușor, dar nu este deloc așa. Este foarte foarte greu campionatul. 

Ce înseamnă foarte greu?
Este bazat pe multă tactică, multă forță. Aici, în Serie B, nu este o echipă care este cea mai bună, ci formația de pe primul loc poate pierde cu ușurință în fața celei clasate pe ultimul loc. Este ciudat, este un campionat echilibrat și nu ști ce se poate întâmpla de la meci la meci. 

Cum ai ajuns la Cremonese?
Pentru mine a fost un drum lung. Eu am plecat din Liga a cincea din Italia, le-am făcut pe toate, îmi lipsește doar Serie A, Doamne Ajută să pot să ajung. 

Ai avut oferte în această perioadă din Serie A?
Am avut da, dar nu am vrut să merg pentru că mă transferam, dar mă dădeau împrumut și eu nu am vrut. Eu dacă merg la o echipă vreau să joc în echipa respectivă, nu să mă duc împrumut. Eu am ales să vin la Cremonese pentru că am vrut eu, sunt fericit. 

Care este obiectivul tău?
Vreau să joc bine aici la Cremonese, unde am contract până în 2021, pentru că obiectivul meu este să ajung la națională. Pentru moment, aș lăsa Serie A, pentru a ajunge la națională.

Știi că dacă ai veni la națională pe poziția ta de fundaș dreapta sunt jucătorii Manea și Benzar, îi cunoști, ai auzit de ei ?
Mi-a vorbit fratele meu de ei. Pe Manea nu l-am văzut niciodată, dar pe Benzar da. Știu că sunt jucători foarte buni. Chiar mi-ar plăcea să fiu acolo cu ei. 

Stai în Italia de 20 de ani, ai avut vreodată probleme pentru că ești român?
Cu mai mulți ani în urmă am suferit că eram străin pentru că aveam nevoie de foarte multe documente pentru a putea juca la nivelul profesionist, trebuia să iau cetățenie italiană, am așteptat aproximativ trei ani până să o obțin. Dar între timp legile s-au schimbat și am reușit să joc până să obțin cetățenia. 

În cazul acesta tu ai putea juca și la naționala Italiei, dacă te-ar convoca…
Așa este, lumea mă întreabă dacă aș juca la echipa națională a Italiei și le spun de fiecare data că nu se pune problema. Sunt român și vreau să joc pentru țara mea.

Dacă ar fi să-mi spui pe ce ai dat ultima data banii, ce mi-ai răspunde?
Pe o amendă 🙂 Iau multe amenzi aici în Italia și toate din cauza mașinii. Întotdeauna o parchez unde nu trebuie, iar dimineață mă trezesc cu amendă în parbriz. Toți colegii mă iau la misto din cauza asta pentru că mereu le spun că am primit o nouă amendă. Am luat patru amenzi într-o săptămână, cred că mă cunosc deja: „Mogoș a lăsat mașina acolo, în regulă, amendă”.

Care este jucătorul tău preferat?
Eu îl apreciez pe Cristiano Ronaldo și nu vorbesc doar din punctul de vedere al sportivului, ci și de ceea ce face în afara terenului. Este muncitor, chiar dacă are 34 de ani nu se lasă, rămâne concentrat. În plus îmi place cum este el ca persoană. Eu spun că este cel mai bun din lume. Aș vrea să joc împotriva lui. 

Dacă ar fi să alegi între Messi și Cristiano Ronaldo tu ai spune?
Messi a avut noroc și gata, s-a născut așa. Dumnezeu i-a dat harul acesta. Eu mă regăsesc mult în Ronaldo pentru că el se antrenează încontinuu, bine e și talentat, dar muncește 100%. 

Care este echipa ta favorită?
Eu țineam puțin cu Juventus, dar acum, de când a ajuns idolul meu acolo, țin și mai mult cu ea. Când era la Real Madrid, țineam cu Real, acum țin cu Juventus. Unde merge el, sunt cu el. Dacă ajunge la Steaua, țin și cu Steaua. 

Și încheiem cu gândul tău…
Să ajung la naționala României, un vis pe care îl am zi de zi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…