George Pușcaș, OUT de la Palermo! Probleme uriașe pentru sicilieni. Primarul orașului a intervenit

George Pușcaș, OUT de la Palermo! Probleme uriașe pentru sicilieni. Primarul orașului a intervenit
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Pușcaș trece prin cele mai bune momente ale carierei alături de naționala U21 a României, însă viitorul său la echipa de club pare incert, având în vedere ultimele vești care vin dinspre clubul său, care ar putea retrograda în Serie C.

Presa din Italia a anunțat, marți, că Palermo, clubul la care este legitimat românul, nu a trimis toate documentele necesare pentru înscrierea în sezonul 2019/2020 din Serie B și va fi înlocuită în eșalonul secund din Italia cu Venezia, ocupanta locului 15 în stagiunea recent încheiată, la care evoluează un alt român, Sergiu Suciu.

Palermo avea timp până luni, la ora locală 21:00, să trimită toate documentele necesare, însă acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Noul patron al sicilienilor, Salvatore Tuttolomondo, a transmis că datoriile au fost plătite, însă documentele nu au putut fi trimise la timp din cauza unor probleme tehnice.

În plus, potrivit unor reprezentanți ai Serie B, citați de jurnalistul Gianluca Di Marzio, documentele nu doar că ar fi fost trimise cu întârziere, ci și într-o manieră eronată, astfel că șansele ca Palermo să mai fie primită în Serie B sunt foarte mici. Presa din Italia anunță că formația la care evoluează George Pușcaș va susține o conferință de presă astăzi, în care se vor discuta ultimele evenimente.

Conform Calciomercato, și Leoluca Orlando, președintele orașului Palermo, a intervenit și a cerut explicații pentru haosul de la echipă: „Cetățenii au dreptul să știe ce se întâmplă și care sunt motivele pentru care echipa nu s-a înscris în Serie B. Sperăm ca această confuzie să nu producă din nou daune fotbalului din Palermo”.

În condițiile în care Palermo va retrograda în Serie C, devine tot mai clar că George Pușcaș va părăsi clubul, având în vedere că are parte de o ascensiune incredibilă. Atacantul român mai are contract cu formația italiană până în 2022 și a declarat în mai multe rânduri că visul său este să joace în Premier League.

Amenințați cu retrogradarea pentru a doua oară în ultima lună

Palermo a terminat sezonul 2018/2019 pe locul trei în Serie B și ar fi trebuit să joace în play-off-ul pentru promovarea în Serie A, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Curtea Federală Națională din Italia a decis inițial retrogradarea echipei lui Pușcaș în Serie C din cauza unor neregularități contabile făcute de fostul patron Maurizio Zamparini. Ulterior, sicilienii au făcut apel, iar sancțiunea a fost redusă la doar 20 de puncte penalizare pentru sezonul recent încheiat, astfel că Palermo a rămas în Serie B, însă fără drept de participare în play-off-ul de promovare.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele