Cosmin Contra (foto stânga), folosit mijlocaș dreapta la Getafe, a marcat ieri golul care a deschis drumul spre victoria cu Mallorca, fiind coautor și la cea de-a treia reușită a gazdelor. A fost prima reușită stagională a internaționalului român, care a fost schimbat în aplauzele publicului, în minutul 78. Golul a venit ca un cadou ideal înaintea împlinirii, astăzi, a vârstei de 33 de ani. „Guriță“, care a fost cel mai bun jucător de pe gazon, a deschis scorul în minutul 13, din penalty, și a avut și câteva intervenții excelente în defensivă. Toate acestea pe lângă urcările în atac, Contra fiind periculos în ofensivă și în partea secundă, atunci când, după o altă acțiune personală, a contribuit și la golul trei al celor de la Getafe, trăgând la poartă și mingea fiind deviată în gol de Moral.
Cociș rămâne la Lokomotiv
Internaționalul român Răzvan Cociș nu va părăsi în această iarnă gruparea moscovită Lokomotiv, așa cum anunțase presa rusă. „Răzvan este jucătorul lui Lokomotiv Moscova și nu a fost anunțat de decizia punerii pe lista de transferuri“, a declarat impresarul mijlocașului român, Tiberiu Petriș. „Am primit un program individual de pregătire, iar pe 13 ianuarie mă prezint la reunirea lotului“, a completat și Cociș. Marica e ok, Nicu, apreciat
Ciprian Marica, vârful lui Stuttgart, accidentat sâmbătă în meciul cu Bayern, scor 2-2, a efectuat ieri un control care a confirmat că românul nu a suferit nimic grav. „Marica este apt pentru meciul cu Standard din UEFA“, a scris site-ul șvabilor. Maximilian Nicu, jucătorul de origine română de la Hertha, autor al unui gol în victoria cu 4-0 cu Karlsruhe, este din nou apreciat în Kicker: „Mijlocul berlinezilor este dependent de el“.
Serbia, înfrângere cu Polonia Naționala Serbiei, următoarea adversară a României în preliminariile CM 2010, a pierdut ieri, scor 0-1, partida amicală jucată la Antalya cu Polonia. Selecționerul Radomir Antic a convocat jucători din campionatul intern, folosind nu mai puțin de 14 debutanți.
33 de ani împlinește astăzi Cosmin Contra
Florin Prunea, fostul portar al Generației de Aur, și Marius Mitran, reputatul jurnalist, sunt în studioul ProSport Live pentru a discuta despre Cupa României, câștigată de Sepsi, despre barajul care poate trimite Dinamo în Liga 2, dar și despre pregătirile pe care FCSB și CFR Cluj le fac deja pentru viitorul sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER