Anunţ teribil pentru Răzvan Lucescu înaintea meciului care o poate face campioană pe PAOK

15 apr 2019 16655 afişări Stranieri
Anunţ teribil pentru Răzvan Lucescu înaintea meciului care o poate face campioană pe PAOK

Vieirinha (33 de ani), căpitanul PAOK-ului, s-a accidentat groaznic în partida de duminică, împotriva lui Larisa (1-1), care putea decide campioana. Din câte se pare, fundaşul s-a ales cu o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi o fractură de menisc. Astfel, Răzvan Lucescu este obligat să găsească o soluţie de durată, pentru că o astfel de accidentare te poate scoate din circuit până la 8 luni.

Accidentarea s-a produs în prima repriză, în minutul 33, când după un duel la cap, la impactul cu solul, genunchiul lui Vieirinha a cedat. A fost schimbat imediat şi din primele predicţii ale medicilor perioada de recuperare va dura destul de mult. Fundaşul nu este la prima accidentare de acest fel. În urmă cu 6 ani a suferit o ruptură a ligamentelor care l-a ţinut în afara terenului jumătate de an.

PAOK este la un pas să se încoroneze campioană în Grecia. Pe 21 aprilie, la meciul de pe teren propriu cu Levadiakos, partidă la care conducerea clubului plănuieşte mai multe evenimente spectaculoase prin care să marcheze performanţa.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.