Alex Paşcanu, ca Virgil van Dijk! VIDEO | Jucătorul lui Leicester a înscris în poarta lui Bayern

14 mar 2019 2648 afişări Stranieri
Alex Paşcanu, ca Virgil van Dijk! VIDEO | Jucătorul lui Leicester a înscris în poarta lui Bayern

Alexandru Paşcanu (20 de ani) a înscris un gol pentru formaţia sub 23 de ani a lui Leicester, în meciul cu Bayern II, din cadrul Premier League International Cup, scor 1-1 (4-5 d.l.d.)

Internaţionalul român U21 a fost integralist pentru echipa sa, care s-a văzut condusă după 13 minute, în urma golului reuşit de ghanezul Kwasi Okyere Wriedt. Paşcanu a trimis meciul în prelungiri în minutul 90+5, când a primit balonul în faţa porţii şi l-a învins pe portarul echipei secunde a lui Bayern.

Meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde Layton Ndukwu a fost singurul care a ratat pentru Leicester U23, astfel că echipa engleză a fost eliminată din competiţie.

A fost primul gol reuşit de Paşcanu în acest sezon, care a fost folosit în 12 meciuri din această stagiune în Premier League 2, eşalonul în care evoluează echipa fundaşului.

Alexandru Paşcanu este convocat de Mirel Rădoi la naţionala României U21 pentru meciurile amicale cu Spania (21 martie) şi Danemarca (25 martie). Echipa de tineret este calificată la Campionatul European din această vară, aflându-se într-o grupă cu Anglia, Franţa şi Croaţia.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.