„A câștigat într-o lună cât într-un an la Steaua!” Bicfalvi s-a îmbogățit în Ucraina și e gata de transferul carierei: șanse mari să joace în Ligă

Autor: Cristian Mihală Publicat: 25 May. 2013, 11:43 Actualizat: 25 May. 2013, 13:00 Stranieri

Eric Bicfalvi a demonstrat în acest sezon că antrenorii care au fost la Steaua în ultimii ani, și care i-au acordat prea puține șanse, nu au procedat corect.

Plecat în vara trecută din Ghencea, mijlocașul s-a adaptat perfect la Volyn Lutsk, unde a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Evoluțiile sale nu au trecut neobservate, astfel că în acest moment jucătorul de 25 de ani este la un pas de o mutare importantă, la a doua forță a Ucrainei, după Șahtior.

Metalist Harkov a obținut un nesperat loc secund în campionatul dominat de Lucescu și „minerii” lui, astfel că în sezonul viitor va evolua în Champions League. Eric Bicfalvi este monitorizat de ucraineni încă din iarnă, când a reușit o capodoperă de gol în meciul direct, iar evoluțiile constant bune ale mijlocașului i-au determinat pe aceștia să se gândească tot mai serios la o ofertă concretă, mai ales că prețul nu este unul prohibitiv.

Era și normal ca Eric să intre în atenția unor echipe mari din Ucraina. De partea financiară nu se pune problema, pentru că Eric a câștigat la Volyn prime într-o lună cât avea salariu într-un an la Steaua„, a declarat de curând pentru Prosport un apropiat al jucătorului.

Transferul la Metalist este o afacere excelentă pentru Volyn, care l-a transferat pe Bicfalvi în vara lui 2012 gratis (era la final de contract cu Steaua) și care are acum ocazia să obțină aproximativ 2,5 milioane de euro în urma acestei mutări.

Un adevărat număr ’10’

La Volin Luțk, mijlocașul român și-a găsit un nou post favorit, după ce la Steaua jucase mijlocaș la închidere sau chiar fundaș dreapta. Antrenorul a văzut în el un bun pasator și l-a pus în spatele unicului vârf. Rezultatele s-au văzut, Eric fiind golgheterul echipei, cu 5 reușite (la egalitate cu SaviÇ), dar pasând decisiv la multe dintre golurile formației ucrainene. Așa s-a întâmplat și în ultima etapă, contra lui Zakarpattia Uzhhorod, când Bicfalvi a dat un assist la golul egalizator al lui Volyn, care a însemnat salvarea matematică de la retrogradare.
 
Autor: Cristian Mihală Publicat: 25 May. 2013, 11:43 Actualizat: 25 May. 2013, 13:00 Stranieri
Pe aceeași temă
Gogoașă din Trăsniții a făcut anunțul-șoc: 'Am fost diagnosticat cu cancer. Am nevoie de sânge'

Istoria neştiută a stadionului din Constanţa: ridicat de deţinuţi politic, pe o groapă de gunoi, cu piatră de Canara

COVID-19 sau o simplă răceală? Medicul Cristian Oancea îţi spune când e cazul să te îngrijorezi

Barcelona a hotarat ce se va intampla cu Griezmann in urmatoarea perioada de mercato! Decizie de ULTIMA ORA a catalanilor

Fiica lui Virgil Ianţu s-a transformat într-o domnişoară superbă. Cum arată Jasmina Ianţu la 15 ani

Anna Lesko face ravagii în Ferma! S-a dezbrăcat şi a cerut să fie spălată pe spate. De necrezut cine a apărut atunci! Toţi s-au uitat miraţi
Anna Lesko face ravagii în Ferma! S-a dezbrăcat şi a cerut să fie spălată pe spate. De necrezut cine a apărut atunci! ...
Cerşetorii din România au speriat Elveţia. „Au asediat oraşul, veneau ca muştele, iar unii sunt agresivi”

Salariul pe care îl încasează lunar un polițist la Rutieră!  Fără bonusuri și sporuri!

I se spunea AMAZOANA și dădea gata orice BĂRBAT. Niciunul nu rezista la așa „tehnică”

Un tânăr a fost înşelat de logodnică cu prietenul cel mai bun. Modul „diabolic” în care s-a răzbunat: „Ha, ha! 600?”

Răsturnare de situație la Caracal! Dincă, la un pas să scape. Ce s-a întâmplat cu Luiza?

IREAL! Familie, UCISĂ rând pe rând de 1 sac de CARTOFI. Descoperirea uluitoare făcută de poliție

Atenţie! Urmează evenimentul care va da peste cap programul a milioane de români

O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion

Spaima SAMSARILOR! Cel mai eficient tester pentru mașini. Cu smartphone-ul afli tot despre mașină - VIDEO

Când soția lui a murit, a găsit această hârtie într-o poșetă veche. I s-a făcut imediat rău...

Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS

Au ieșit pe stradă fără sutien! Cine are cei mai frumoși sâni?

FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile

FĂRĂ PRECEDENT: Ţara europeană care a scos armata pe străzi. Vrea să testeze TOATĂ populaţia în numai câteva zile. Milioane de oameni sunt pe listă
FĂRĂ PRECEDENT: Ţara europeană care a scos armata pe străzi. Vrea să testeze TOATĂ populaţia în numai câteva zile. ...
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / PAPARAZZI
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / ...
Sophia Loren revine la film cu primul ei rol nou după mai bine de un deceniu

Ce mașini deține Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei

FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele

FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos