LIVE BLOG | PAOK - AEK, meci suspendat. Prima decizie oficială a fost luată la două ore de la întreruperea meciului! Varela a marcat, dar golul a fost anulat şi a început haosul, iar patronul lui PAOK a intrat înarmat pe gazon. Filmul unei noi seri nebune în fotbalul grec

11 mar 2018 54795 afişări Comentează şi tu Fotbal Extern
LIVE BLOG | PAOK - AEK, meci suspendat. Prima decizie oficială a fost luată la două ore de la întreruperea meciului! Varela a marcat, dar golul a fost anulat şi a început haosul, iar patronul lui PAOK a intrat înarmat pe gazon. Filmul unei noi seri nebune în fotbalul grec
  • Meciul PAOK - AEK Atena a fost întrerupt în minutul 90, la scurt timp după ce lui Fernando Varela i-a fost anulat un gol marcat cu capul, după un corner, pe motiv de ofsaid la brazilianul Mauricio (Vezi video aici).
  • Imediat după anularea golului, situaţia a degenerat, iar Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, a intrat pe teren înarmat cu un pistol şi însoţit de bodyguarzi pentru a-i cere socoteală arbitrului (vezi detalii aici).
  • Deşi jucătorii lui PAOK au rămas pe gazon şi au încercat să-i convingă pe rivalii de la AEK să continue meciul, toţi cei 22 de fotbalişti au fost trimişi la vestiare, acolo unde a mers şi brigada de arbitri.
  • După două ore de incertitudine, oficialii au anunţat că meciul este suspendat, urmând ca cel mai probabil mâine să se anunţe o decizie privind minutele de prelungire care rămăseseră de disputat. Există, în acest moment, posibilitatea ca PAOK să piardă din nou cu 3-0 la masa verde.
  • Pentru că şi-a primit înapoi trei puncte pierdute la comisii, PAOK se află pe locul al doilea al clasamentului, cu 52 de puncte, două sub AEK, cu şase meciuri rămase de jucat.

PAOK - AEK 0-0

  • PAOK: Paschalakis - Leo Matos, Varela, Crespo, Vieirinha - Mauricio, Canas (Shakhov 80) - Djalma, Pelkas (Biseswar 74), Limnios (Mak 55) - Prijovic
  • AEK: Barkas - Bakakis, Vranjes, Lampropoulos, Hult - Simoes, P. Kone - Galo, Livaja, Bakasetas - S. Araujo

23:34 Jocul a fost suspendat în mod oficial, la mai bine de patru ore de la start. 


23:10 La aproape 4 ore după startul jocului şi la mai bine de o oră şi jumătate după ce a fost suspendat, meciul PAOK - AEK s-ar putea relua. Gazdele sunt pe teren, fac mişcări de încălzire.


Presa din Grecia a cerut părerea unor arbitri pentru a lămuri faza de la care a plecat haosul de la PAOK - AEK. Potrivit lui Heracles Tsikinis şi lui Dimitris Kallopoulos, golul a fost anulat incorect. Aceştia au spus pentru Radio ERA Sports că Mauricio, fotbalistul aflat în ofsaid, nu a influenţat faza şi nici intervenţia portarului lui AEK. 


min. 90 Continuăm să aşteptăm o primă decizie oficială după haosul provocat de patronul lui PAOK, iar noi imagini arată că Ivan Savvidis a intrat înarmat pe teren!


min. 90 Doar şapte dintre jucătorii lui PAOK au mai rămas pe teren, cei ai lui AEK aflându-se deja la vestiare, acolo unde este şi brigada de arbitri. Situaţia e din nou tensionată, iar toată lumea aşteaptă comunicarea unei prime decizii.


min. 90 Atmosfera s-a mai detensionat, iar zâmbetul a apărut pe faţa jucătorilor. Cei 22 de protagonişti au rămas pe teren în aşteptarea unei decizii. Pe transmisie nu se văd arbitrii partidei, cei care probabil sunt la vestiare.

Momentul în care Ivan Savvidis, patronul lui PAOK, scapă de sub control.


min. 90 Haosul ia amploare! De la margine nu au apucat să se arate minutele de prelungire, dar situaţia e cu adevărat nebună! Patronul lui PAOK a înnebunit de-a dreptul, refuză să iasă de pe teren şi l-a alergat pe arbitrul meciului, motiv pentru care scutierii şi-au făcut apariţia pe marginea terenului. Puteţi urmări imaginile incredibile în video-ul de mai sus.


min 90 Fernando Varela înscrie după un corner, dar golul este anulat pentru un ofsaid la Mauricio, jucător aflat în spatele portarului lui AEK. Jucătorii protestează, îl înconjoară pe arbitrul de centru, iar situaţia escaladează rapid! După discuţii cu asistentul, golul lui PAOK e anulat, iar "Toumba" explodează! Patronul echipei lui Răzvan Lucescu şi preşedintele Lubos Michel intră pe teren, primul dintre ei e însoţit de bodyguarzi, iar scandalul e în toi.

E nevoie de intervenţia forţelor de ordine pe teren, iar patronul lui PAOK îşi cheamă jucătorii la vestiare!


min 80 PAOK epuizează schimbările, toate acestea fiind post pe post. Limnios a ieşit în minutul 55 şi a intrat Mak, mijlocaş de bandă. În minutul 74, Pelkas a fost scos pentru Biseswar, fotbalişti de profil asemănător. În fine, mijlocaşul central Canas i-a lăsat locul lui Shakhov în minutul 80, acesta din urmă fiind chiar mai defensiv decât cel pe care l-a schimbat.


min 73 AEK ratează de puţin deschiderea scorului după ce şutul lui Bakasetas trece milimetric pe lângă bară. Răzvan Lucescu mai face o schimbare, îl scoate pe Pelkas şi îl trimite pe teren pe Biseswar. După ieşirea lui Limnios, jocul lui PAOK s-a îmbunătăţit graţie evoluţiei bune a lui Mak.


min 63 Ocazii importante, meciul s-a încins. Galo a ratat voleul din apropiere, iar pe contraatac Prijovic a şutat bine, însă portarul lui AEK a reuşit să respingă.


min 52 Ratare uriaşă pentru PAOK! Pelkas îl lasă pe Djalma singur cu portarul, însă decarul gazdelor şutează prea târziu şi mingea este deviată peste poarta lui Barkas de un fundaş al lui AEK.


min 50 PAOK începe altfel prima repriză. Echipa lui Lucescu are iniţiativa şi deţine posesia, pune presiune pe careul lui Barkas.


min 45 Final de primă repriză, una care i-a aparţinut lui AEK. Echipa din Atena a fost mai activă, a făcut un presing agresiv şi a avut, în mod limpede, atât posesia cât şi ocaziile mai mari de gol.


min 40 Crespo face un fault foarte dur la Araujo, primeşte cartonaş galben, însă lovitura liberă periculoasă este irosită de AEK cu un fault în atac.


min 31 Vieirinha face o fază excelentă în banda stânga, driblează doi adversari, însă centrarea lui perfectă e reluată extrem de slab de Limnios. Imediat, Mauricio e aproape de deschiderea scorului cu un şut de la distanţă.


min 25 Meciul este unul disputat într-o atmosferă încrâncenată, iar asta se vede pe teren, în dueluri. Până acum au fost acordate patru cartonaşe galbene, câte două de ambele părţi: Matos şi Djalma / Bakasetas şi Galo.


min 20 Startul meciului le aparţine în mod clar oaspeţilor. Răzvan Lucescu pare să fi pregătit o echipă care să speculeze spaţiile şi să joace pe contraatac. AEK Atena are mingea, are iniţiativa şi a ratat ocaziile importante de până acum.


min. 13 Ocazie uriaşă pentru AEK Atena, o minge raspinsă de Varela e reluată din foarfecă laterală de Araujo, puţin pe lângă poartă.


min. 11 Leo Matos este iertat de eliminare după o nouă intervenţie foarte dură, cu talpa pe abdomenul unui adversar.


min. 6 Ambele bănci de rezerve au sărit în picioare după o intervenţie a lui Leo Matos asupra lui Livaja. Au fost îmbrânceli de ambele părţi din cauza unui atac dur al lui Matos, jucătorul fiind pedepsit cu cartonaş galben.


19:28 Imagini emoţionante cu Fernando Varela şi fiul fostului juctător de la FCSB, cu doar câteva clipe înainte de startul jocului.


18:52 Altă imagine cu plasa de protecţie care separă tribuna oficială de banca de rezerve a celor de la AEK Atena.


18:45 Răzvan Lucescu a anunţat echipa cu care va aborda meciul cu AEK. PAOK are la dispoziţie cei mai importanţi fotbalişti, astfel că va ataca cu Prijovic susţinut de o linie de trei formată din Djalma, Pelkas şi Limnios. Fernando Varela rămâne unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai lui PAOK şi va începe titular jocul cu AEK, în cuplu cu Crespo.

Mai jos, imagini cu plasa montată de organizatori pentru a se asigura, într-un fel, că nu se repetă incidentele de la derby-ul PAOK - Olympiakos.


18:30 PAOK are un palmares pozitiv în ultimii ani în faţa lui AEK Atena atunci când partidele s-au jucat pe Toumba. În sezonul 10/11 PAOK a câştigat cu 2-1, în sezonul 11/12 cu 3-0, în sezonul 12/13 cu 1-0, în sezonul 15/16 cu 2-1 şi în sezonul 16/17 cu 1-0.


Veşti excelente pentru PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Comisia de Apel care a analizat evenimentele de la jocul cu Olympiakos a decis ca depunctarea iniţială, cea de trei puncte, să fie anulată. De asemenea, decizia ca PAOK să joace următoarele două partide fără spectatori a fost revocată, motiv pentru care clubul din Salonic poate reveni pe primul loc chiar în această seară.

PAOK primeşte, de la ora 19:30, vizita liderului AEK Atena. Pe un stadion ”Toumba” pe care spectatorii au acces graţie deciziei de astăzi, PAOK ţinteşte o victorie cu care să anuleze avansul de două puncte pe care încă îl mai are AEK. Meciul este cu atât mai important pentru Răzvan Lucescu cu cât astăzi, Olympiakos a obţinut victoria în deplasarea de la Platanias (4-0) şi a trecut temporar peste PAOK în clasament, cu 53 de puncte. 

Pentru a preîntâmpina noi incidente, oficialii lui PAOK au luat decizii pe care presa din Salonic le numeşte ”draconice”. Astfel, o plasă de protecţie va fi amplasată între tribuna oficială şi banca oaspeţilor. De asemenea, la cornere, fotbaliştii vor fi protejaţi tot de plase de protecţie pentru a nu fi loviţi de eventualele obiecte aruncate din tribună.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.