Steaua, din nou în atenția UEFA! Mircea Sandu: „Stoica va fi suspendat, echipa nu!”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Steaua, din nou în atenția UEFA! Mircea Sandu:

Reacția de huligan a managerului din Ghencea a fost criticată de media de pretutindeni. Incidentul în care au fost implicați reporterii ProTV și ProSport, pe de-o parte, respectiv ofcialul campioanei, pe de alta, a stârnit un val de critici din partea presei din România, dar și a celei din Vest. Active Watch și ASPR au semnalat faptul că se vor adresa forurilor abilitate, în timp ce observatorul meciului a dezvăluit pentru ProSport că va menționa episodul în raportul de joc.

În aceste condiții, Mircea Sandu a explicat ce sancțiuni riscă formația campioană: cel mai probabil, roș-albaștrii vor fi amendați de UEFA, în timp ce Mihai Stoica se va alege cu o suspendare drastică.

Dacă jurnaliștii au făcut plângere la UEFA, Steaua riscă o amendă, iar pe Mihai Stoica îl paște o suspendare.„, a spus Mircea Sandu pentru ediția tipărită a cotidianului Libertatea.

Din fericire pentru club și pentru suporterii săi, forul continental nu va activa suspendarea. Steaua este pentru 5 într-o perioadă de „probațiune”, astfel că fiecare incident se poate transforma într-o adevărată dramă pentru formația din Ghencea. În acest caz nu se va lua o astfel de măsură, susține Sandu, UEFA făcând distincție între acțiunile clubului sau, eventual, ale suporterilor și comportamentul scelerat al unui individ.

Echipa nu riscă excluderea din Liga Campionilor. Această pedeapsă poate fi primită doar în cazuri mult mai grave, incidente pe stadion, în timpul jocurilor, scandări rasiste.„, a mai precizat Sandu.

Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL

Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO

Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

Zelenski s-a sinucis într-un buncăr din Kiev! Anunţul care a făcut înconjurul lumii

Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!

ULTIMA ORĂ! Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră

VICTORIE pentru Ucraina! Vladimir Putin e terminat. Decizie uriaşă la Moscova

'Eu am ucis-o pe Prințesa Diana! Știa prea multe secrete!' - A recunoscut pe patul de moarte

Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații

A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”

Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali

BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată

Noi informaţii în cazul muncitorilor omorâţi într-un apartament din Oneşti. Soţia criminalului l-a încurajat: „Omoară-i, că şi noi am suferit!”

Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”

FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!

FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea

×