Scrisoarea emoţionantă a lui Dani Alves, după ce a aflat că nu urcă în avionul de Rusia: ”Sunt un nenorocit fericit care nu merge la Campionatul Mondial”. Gândurile de la CM 1994 şi planurile unui fotbalist special

14 mai 2018 4322 afişări Comentează şi tu International
Scrisoarea emoţionantă a lui Dani Alves, după ce a aflat că nu urcă în avionul de Rusia: ”Sunt un nenorocit fericit care nu merge la Campionatul Mondial”. Gândurile de la CM 1994 şi planurile unui fotbalist special 2 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7957/17215254/2/2.jpg

Fundaşul Dani Alves, ajuns la vârsta de 35 de ani, va rata Campionatul Mondial din Rusia, după ce s-a accidentat în finala Cupei Ligii, disputată împotriva formaţiei de liga a treia Les Herbiers. Brazilianu nu a mai putut continua partida, şi a ieşit de pe teren în minutul 86.

Diagnosticul a fost crunt pentru fundaşul dreapta, ruptura de ligament încrucişat, dar nu s-a lăsat descurajat şi a scris o poveste despre cum a trăit Mondialul din 1994, dar şi despre ce va face dacă Brazilia va câştiga în 2018, anul în care el a ajuns la 37 de trofee şi a devenit cel mai laureat fotbalist din istorie.

"Din sufletul meu

În vestiar, doctorii de la PSG mi-au spus că trebuie să aşteptăm până ziua următoare pentru a vedea rezultatele testelor, dar în inima mea ştiam că totul s-a terminat. Toată lumea sărbătorea câştigarea Cupei Franţei, iar eu nu vreau să arat negativitate în jurul colegilor mei. Deci zâmbeam şi încercam să mă distrez. Dar toată lumea putea să vadă în ochii mei că ceva nu era în regulă.

Am plâns o singură dată, când eram singur. Nu vreau ca cineva să plângă pentru mine. Nu vreau să le pară rău pentru mine. Mi-am trăit visurile. Dani Alves nu merge la Campionatul Mondial, dar este un nenorocit fericit.

Voi urmări Brazilia aşa cum o făceam când eram copil, la ferma mea. Doar că, la naiba, acum televizorul va fi cu mult mai mare! Am spus acum ceva vreme cum am crescut. V-am spus că mă trezeam la 5 dimineaţa şi-l ajutam pe tata să arunce chimicale la fermă, iar după aceea mergeam cu bicicleta 10 kilometri pentru a ajunge la şcoală. Multe persoane mi-au spus după ce au citit povestea «La naiba, Dani, ai avut viaţa grea când erai copil”» Omule, nu e aşa. Comparativ cu alţi copii din oraş, am dus-o bine.




Tata vindea legume de la ferma noastră şi avea şi o afacere cu un bar. Deci aveam unul dintre singurele televizoare din preajmă. Era un TV din anii ’70, deci tata punea lână de oţel pe antenă ca să prindem canalele. Imaginea nu era cea mai bună, dar mergea. Cu excepţia zilelor înnorate. Atunci erai terminat.

Tata era bolnav după fotbal. Era obsedat. Deci acel micuţ televizor era totul pentru el. Îl făcea să se simtă ca primarul oraşului. Ţin minte că în timpul Campionatului Mondial din 1994, casa noastră era centrul lumii. Toată ţara se oprise timp de o lună. Nimeni din oraş nu avea unde să vadă meciul, aşa că veneau la noi în casă. Chiar toată lumea. Casa noastră devenise un micuţ stadion de fotbal. Imaginaţi-vă 50 de persoane în jurul unui televizor mic ţipând şi bucurându-se.

E amuzant că în Brazilia mereu auzi despre copii care vopseau cu galben şi verde pe străzi. Ei bine, noi eram de la ţară, în mijlocul pustietăţii. Deci nu aveam ce străzi să vopsim! Ar fi trebuit să vopsim o parte dintr-o vacă sau ceva aşa. În loc să facem asta, am adus petrecerea la casa noastră. Aveam steaguri mici de plastic. Asta era o scenă din casa noastră în 1994. E timpul să petrecem, frate.

Când au început meciurile, parcă intram pe teren. În Anglia, Franţa sau Germania, iubesc fotbal. Dar sunt doar fani. Sunt pasionali, dar ei doar se uită. În Brazilia, nu doar ne uităm. Noi jucăm! Mă înţelegi? Am realizat diferenţa când aveam 10 ani şi mă uitam la Cafu şi Romario pe acel micuţ TV. Când ei atacau, atacam şi noi. Când ei se apărau, ne apăram şi noi. Ţineam degetele încrucişate, eram tensionaţi, transpiram ca şi cum am fi jucat. Lumea zice că în Brazilia fotbalul este ca religia. Dar este mai mult o experienţă fizică. Eram aşa tensionat încât nu puteam sta locului, aşa că mă duceam să aduc găleţi goale din magazie. Mă aşezam pe unul şi în celălalt bateam cu mâna. Toată lumea începea să cânte.

Prima dată am trăit asta când aveam 18 ani. Am purtat acel tricou galben. Am sângerat pentru echipa naţională. Acum, pentru această Cupă Mondială, va trebui să atac cu restul naţiunii.


Cred că această echipă poate câştiga trofeul. Avem talent şi vedete, dar şi mai important, avem un maestru. Tite a fost capabil să creeze o atmosferă incredibilă de când a preluat echipa. Arată jucătorilor că nu pot evolua singuri, că trebuie să fie o armonie perfectă pentru a ne atinge visurile. Am fost cu naţionala mare timp de 12 ani şi aceasta este cea mai puternică legătură pe care am văzut-o. Avem un amestec perfect de tineri, ca Gabriel Jesus şi Coutinho, şi jucători mai în vârstă, care-şi aduc aminte de ediţia precedentă şi care vor să repare tot.

Nu mă consider un veteran. Aşa cum puteţi vedea, spiritul meu are 13 ani. Poate voi fi prin preajmă şi la Campionatul Mondial din 2022 şi voi concura pentru un loc în echipă. Corpul meu va avea 39 de ani, dar spiritul abia va fi împlinit 17.

Ştii, uneori le spun colegilor această poveste, iar cu asta te voi lasa...

Când am câştigat Champions League cu Barcelona în 2015, lumea s-a îndoit că putem reuşi tripla din nou. Dar noi, jucătorii, mereu am crezut unul în celălalt. Când am bătut-o pe Juventus în finală, am fugit direct la Adriano şi am început să ţipăm. Şi am ţipat pe bune. Nu ştiam ce să facem. «Ahhhhhhhhhh!»

După aceea, când am văzut reluare la TV, mi-am spus «Ce naiba făceai, frate?». Arătam ridicol. Dar nu puteam face nimic altceva. Eram copleşiţi de emoţie. Ţipam «Ahhhhhhhhhh, la naiba! La naibaaaaa! Am făcut-o din nou! La naaaibaaa»

Ce este acest sentiment? Este sentimentul de a fi copil. Nu poate fi descris în cuvinte. Poţi doar să ţipi.

Dacă vom câştiga Campionatul Mondial, nu voi ţipa. Pentru prima dată, vă promit, îmi voi închide gura. Nu va fi niciun cuvânt din partea lui Dani Alves. Nu voi zice nimic. Doar voi plânge",
a fost mesajul lui Dani Alves, pe The Players' Tribune.

Dani Alves a bifat 107 meciuri în naţionala Braziliei, pentru care a înscris de şapte ori şi a oferit 17 pase decisive. Fundaşul şi-a trecut în palmares două Cupe ale Confederaţiilor şi o Copa America alături de prima reprezentativă.

Articol scris de Daniel Anghel

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.