Prandelli, selecționerul Italiei
Gazzetta dello Sport de ieri este fermă: „Cesare
Prandelli va fi noul selecționer al naționalei”.
Cesare Prandelli, antrenorul lui Adrian Mutu la Fiorentina, a
început discuțiile cu președintele Federației Italiene de Fotbal,
Giancarlo Abete, despre posibilitatea de a-l înlocui pe actualul
selecționer, Marcello Lippi, după Campionatul Mondial din Africa de
Sud. Conform cotidianului Gazzetta dello Sport, antrenorul
Fiorentinei a acceptat oferta federației și un anunț oficial
urmează să fie făcut pe 8 iunie, în ziua în care naționala Italiei,
condusă de Lippi, va pleca spre Africa de Sud. Abete a declarat de
mai multe ori că își dorește să găsească mai repede un nou
selecționer și să facă public numele său înainte de startul
turneului final din iunie.
Prandelli a mai fost curtat și de Juventus, echipă la care a
evoluat ca jucător.