Porno** Domenech

Porno** Domenech
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu toți francezii îl antipatizează pe selecționerul adversarei
României din preliminarii, Raymond Domenech. Catherine Ringer,
cântăreață și fostă actriță porno, îl are chiar sursă de inspirație
pe antrenor!

De fapt, simpatia pentru Domenech vine aproape exclusiv din partea
sexului frumos, mai puțin interesat de performanțele sportive ale
lui Raymond și mai atras de calitățile masculine ale
selecționerului.

Una dintre fanele sale i-a dedicat recent un cântec, o compoziție
care a făcut deja multă vâlvă în Franța, mai mult datorită
aluziilor străvezii pe care interpreta și totodată autoarea,
Catherine Ringer, i le face lui Domenech. „Mă asemăn cu Raymond”
este titlul cântecului, iar mesajele sunt atât de directe, încât
fostul internațional Bixente Lizarazu a comentat cu umor: „Dacă
Estelle Denis va refuza în cele din urmă propunerea de căsătorie a
selecționerului, acesta ar putea vira imediat, fără grijă, spre
Catherine, care, dacă ne luăm după cântec, abia l-ar
aștepta”.

„Dacă-mi ataci careul
/ Te aștept fără apărare”

Cele mai directe chemări sună astfel: „Iubesc imaginea lui /
Statura lui de vechi cuceritor / Iubesc ciripitul glasului lui /
Oah, sunt gata să trec la acțiune / Oah, hai Raymond, tu ai clasă /
Hai Raymond, tu ești frumos și bun / Dacă-mi vei ataca suprafața de
pedeapsă / Voi fi fără apărare”.

Au apărut glumele în
vestiar

Domenech a refuzat să facă vreo declarație sau vreun comentariu pe
marginea dedicației venite de la fostul star porno. Din vestiarul
„cocoșilor” răzbat multe glume făcute pe seama cuceritorului
Raymond, cea mai acidă fiind că era de preferat să cucerească o
calificare directă la Mondialul din Africa, și nu o fostă actriță
porno.

GUST
Raymond Domenech este „cocoșul”
preferat al Catherinei Ringer

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele