Incredibil! Ce echipă l-a ofertat pe Astrit Selmani

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Astrit Selmani a transmis deja public că nu își va prelungi contractul cu Dinamo, iar la vară va părăsi gruparea din Ștefan cel Mare.

Atacantul cu dublă cetățenie, suedeză și kosovară, ar negocia o mutare în Republica Moldova la Sheriff Tiraspol, echipă care l-a transferat recent și pe Luis Phelipe de la FCSB.

A apărut prima ofertă pentru Astrit Selmani. Destinație ciudată pentru atacantul lui Dinamo

Astrit Selmani a refuzat oferta de prelungire a înțelegerii oferită de șefii lui Dinamo și vrea să-și continue cariera la o echipă alături de care să evolueze în cupele europene. Și nu neapărat asta, ci una care să-i ofere un contract net superior celui propus de „câini”.

Conform gsp.ro, atacantul în vârstă de 27 de ani se află în negocieri avansate cu Sheriff Tiraspol. Contractul oferit de moldoveni este de 20.000 de euro pe lună, plus alte bonusuri de performanță. Andrei Nicolescu i-ar fi oferit 15.000 de euro lunar, plus alte sume legate de numărul de goluri înscrise.

La Sheriff, Astrit Selmani este dorit cu ardoare de către antrenorul bosniac cu origini croate Mislav Karoglan. Atacantul kosovar, cotat la 1.200.000 de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt, este cel mai bun marcator al echipei roș-albe în acest sezon, cu 11 goluri înscrise.

Unii jucători vor rămâne, iar alții vor pleca. Am avut o discuție cu Josh și cu Astrit, iar decizia lor este să nu-și prelungească contractele cu Dinamo. Tocmai de aceea, pentru ei e extrem de important să se autodepășească și să se pună în valoare cât mai bine, pentru a-și crea oportunități mai bune pe piața transferurilor din vară. Unii jucători vor merge la alte cluburi, alții vor rămâne alături de noi, dar cred că toți, la nivel individual, vor avea o motivație puternică să arate ce pot în acest play-off – Zejko Kopic

Atacantul n-are resentimente după ce a ales să plece de la Dinamo

La finalul meciului câștigat de Dinamo cu Hermannstadt, scor 2-0, Astrit Selmani a vorbit pentru prima dată despre plecarea de la Dinamo. Acesta susține că șefii săi știau de dorința sa de a juca în cupele europene, misiune imposibilă în acest sezon la Dinamo, clubul fiind încă în insolvență.

Mai mult decât atât, atacantul le-a promis tuturor suporterilor „alb-roșii” că în România nu mai mai evolua la alt club în afară de Dinamo. Însă, de curând, au apărut zvonuri că fotbalistul s-ar afla în vizorul lui CFR Cluj.

„Am avut discuții constructive cu cei din conducere, știau că ambiția mea este să văd ce oportunități am pentru a juca în ligi de top. Toţi fotbaliştii vor să joace în competiţiile europene, dar ei lucrează la acest lucru. Acum, Dinamo e la nivel de top ca facilităţi, management şi va creşte. În România, doar la Dinamo voi juca!

Nu există resentimente, am dat totul pe teren pentru Dinamo, indiferent de durata contractului. Fotbalul e imprevizibil, uneori semnezi, alteori nu”, a declarat Astrit Selmani.

 

Publicat: 08 03. 2025, 19:53