Giovanni Becali, despre transferul plănuit de FC Barcelona: „El e cel mai scump fotbalist din lume, face între 700 de milioane de euro și un miliard”
Giovanni Becali a vorbit despre interesul arătat de cei de la FC Barcelona pentru Erling Haaland, golgheterul lui Manchester City.
Catalanii vor de foarte mult timp să-l transfere pe superstarul norvegian, însă mutarea are șanse foarte mici să se realizeze.
Giovanni Becali, despre transferul plănuit de FC Barcelona: „El e cel mai scump fotbalist din lume, face între 700 de milioane de euro și un miliard”
Giovanni Becali a comentat strategia celor de la FC Barcelona, care vor să pregătească 100 de milioane de euro pentru transferul lui Erling Haaland, nimeni altul decât golgheterul celor de la Manchester City.
Celebrul agent de fotbaliști s-a amuzat copios când a auzit de această variantă și l-a dat exemplu pe suedezul Alexander Isak, transferat de Liverpool pentru 150 de milioane de euro.
Mai mult decât atât, impresarul spune că Erling Haaland este cel mai scump fotbalist din lume în acest moment, iar valoarea lui reală de vânzare este între 700 de milioane de euro și un miliard de euro, sumă pe care foarte puține cluburi din lume și-o permit să o achite.
- 180 de milioane de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com
- 133 de goluri și 22 de pase de gol sunt cifrele superstarului norvegian în tricoul celor de la Manchester City, după 153 de meciuri jucate pentru „cetățeni”
Giovanni Becali s-a amuzat de propunerea celor de la Barcelona: „Nici nu răspund la telefon cei de la Mancheste City!”
Giovanni Becali crede că pentru 100 de milioane de euro, Manchester City nici măcar nu o să stea la discuții cu Barcelona pentru transferul lui Haaland.
„Un arbitru spunea la radio că Barcelona a pregătit 100 de milioane de euro ca în anul 2026 să îl transfere pe Erling Haaland. Păi cu 150 de milioane de euro s-a vândut Isak.
Haaland, care a semnat contractul cu City până în 2034, costă acum între 700 și un miliard de euro, nu 100 de milioane de euro.
(E cel mai scump fotbalist de acum?) În momentul acesta, da. El e cel mai scump! El valorează între 700 de milioane de euro și un miliard de euro. Barcelona nu și-a plătit încă toate datoriile!
Barcelona are echipă, e adevărat, pentru că a crescut de la La Masia. Va crește în continuare jucători, dar au cheltuit cu renovarea stadionului o grămadă de bani. Erau în minus și acum sunt chiar mai mult în minus.
Acum vrea să dea 100 de milioane de euro… Nu zic 700 de milioane de euro, dar cu 100 de milioane de euro nici nu îi răspund la telefon cei de la Manchester City”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.