EXCLUSIV Frații Gotze, sub lupa lui Marcel Răducanu. Omul care i-a crescut pe toți trei, dezamăgit de perioada prin care trece Mario: „Golul ăla la Campionatul Mondial poate a fost prea mult atunci”. Nu Mario e cel mai talentat dintre cei trei!

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV Frații Gotze, sub lupa lui Marcel Răducanu. Omul care i-a crescut pe toți trei, dezamăgit de perioada prin care trece Mario:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Marcel Răducanu a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre fratele mult mai puțin cunoscut al lui Mario Gotze, Felix, jucător în vârstă de 20 de ani care etapa trecută a înscris primul său gol în Bundesliga, chiar împotriva fostei sale echipe, Bayern Munchen.
 
Răducanu ne-a dezvăluit că i-a avut la academia sa pe toți frații Gotze, surprinzând declarând că Fabian Gotze, fostul fotbalist retras la doar în 2015, la doar 25 de ani, era cel mai talentat dintre cei 3: „Felix a fost la mine un an jumate, însă cel mai bun a fost Fabian, s-a lăsat în dauna studiilor pe care acesta le urmează, după a venit Mario, iar Felix a fost ultimul, fiind și cel mai tânăr. N-am crezut că o să ajungă așa sus, dintre cei 3 e cel mai puțin talentat. A semnat pe 4 ani cu Augsburg,  este un copil  bun, vedeți ce însemană munca? Nu e talent mare, joacă fundaș central, dar are ambiție”
 
Sursă foto:Sportbuzzer.de
 
Legat de fratele său mai mare, Mario, fostul lor antrenor s-a arătat dezamăgit de situația acestuia, fiind convins că are nevoie de o schimbare: „Îmi pare foarte rău de Mario, trebuie să plece, antrenorul își formează echipă tânără, îmi pare rău, aia 3 ani care i-a pierdut la Bayern i-au fost fatali, a plecat pentru bani, uitați ce înseamnă să joci pentru bani. A câștigat o grămadă de bani dar e tânăr.. La 26 de ani eu am rămas în Germania și am jucat înca 6 ani în Bundesliga, e totuși un talent, nu cred că o să mai fie ce a fost înainte, dacă n-ai meciuri în picioare, poate are și probleme psihice. Golul ăla la Campionatul Mondial, poate a fost prea mult atunci. Toată lumea l-a lăudat și nu știu ce se întâmplă cu acest copil, mă doare, nu e nici măcar în lot. Trebuie să plece, dar nu știu cine l-ar lua acum, câștigă și bani mulți, trebuie să se ducă undeva la un nivel mai scăzut.
 
O comparație între cei doi nu poate fi făcuta, crede fostul jucator al Borussiei Dortmund, cei doi evoluând pe poziții diferite: „Felix are 20 de ani și are tot viitorul în față, totul depinde de el. Poate ajunge și el pe la echipa națională dacă își vede de treabă. Sunt sigur că ajunge bine, ei fac parte dintr-o familie educată. Felix nu o să ajungă ce e Mario, el e fundaș central, alt stil de jucător, mai înalt, are peste 1,80, Mario e mai micuț, însă dintre cei 3 Fabian a fost cel mai talentat, dar a avut gura mare”.
 
Echipa la care evoluează Felix Gotze, FC Augsburg, primește astăzi vizita lui Freiburg, meci începând de la ora 19:00. Felix, cel mai probabil, va începe de pe banca de rezerve acest meci.

Articol scris de Alexandru Mone

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen