SPECIAL | FCSB caută o calificare miraculoasă pe un stadion magic, Olimpico. Mussolini l-a comandat, dar n-a apucat să-l vadă terminat. Ungaria lui Puskas a stricat inaugurarea arenei pe care legenda lui Messi a prins contur. Mii de oameni au plâns la retragerea lui Totti

22 feb 2018 2537 afişări Europa League
SPECIAL | FCSB caută o calificare miraculoasă pe un stadion magic, Olimpico. Mussolini l-a comandat, dar n-a apucat să-l vadă terminat. Ungaria lui Puskas a stricat inaugurarea arenei pe care legenda lui Messi a prins contur. Mii de oameni au plâns la retragerea lui Totti

Pe malul stâng al Tibrului a fost construită, cu mulţi ani în urmă, una dintre cele mai impresionante baze sportive din Europa, "Foro Italico". Denumită iniţial "Foro Mussolini", pentru că a fost construită în perioada dictatorului fascist, baza sportivă găzduieşte celebrul "Stadio Olimpico", pe care Lazio şi FCSB vor juca în această seară, de la ora 20:00. Vicecampioana României s-a impus cu 1-0 în partida tur din 16-imile Ligii Europa, disputată pe Arena Naţională, graţie golului marcat de francezul Harlem Gnohéré.

Complexul a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 1960, la care delegaţia României a obţinut în total zece medalii, reuşind să se claseze pe locul 11 la general. Pe lângă Olimpico, principala atracţie a bazei sportive, Foro Italico dispune şi de 11 terenuri de tenis, un stadion de atletism şi un bazin olimpic de înot. Comitetul Olimpic Sportiv Italian îşi are de asemenea sediul aici. Chiar dacă Mussolini a fost cel care a pus bazele Forului Italic, proiectul a fost dus la bun sfârşit după moartea sa. Construcţiile la "Stadio Olimpico" au început în 1928, iar după patru ani a fost finalizat primul inel. Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial i-a obligat pe muncitori să abandoneze şantierul, astfel că Mussolini n-a apucat să taie panglica arenei. Tocmai în 1950 au fost reluate lucrările, iar după trei ani, "Olimpico" a fost gata să intre în circuit. Stadionul pe care vor păşi Budescu şi Man în această seară a fost inaugurat oficial pe 17 mai, cu ocazia unui meci amical între Italia şi Ungaria. Rezultatul a fost unul ruşinos pentru "Squadra Azzurra". Ungaria s-a impus cu un categoric 3-0, legendarul Ferenc Puskás reuşind o dublă. A fost o mică revanşă a maghiarilor, care au cedat în faţa Italiei în finala Cupei Mondiale din 1938, scor 4-2, la Paris.

Cu o capacitate de 74.000 de locuri, asta după renovarea de la sfârşitul anilor '80, "Stadio Olimpico" a găzduit două finale ale Cupei Campionilor şi două ale Ligii Campionilor. În 1977 şi în 1984, Liverpool a ieşit triumfătoare din "Cetatea Eternă", a doua oară chiar în faţa celor de la AS Roma, în urma loviturilor de departajare. Finala din 2009 a fost marcată de golul superb marcat de Leo Messi în minutul 70, cu o lovitură de cap la care Edwin van der Sar n-a mai putut face nimic. Pentru portarul legitimat la momentul respectiv la Manchester United a fost a doua finală pierdută pe Olimpico, după cea cu Ajax din 1996, în dauna lui Juventus. Pe Olimpico s-au jucat de asemenea meciuri de la EURO 1968, EURO 1980, dar şi de la "Coppa del Mondo" din 1990. Urmează EURO 2020. În 1968, Italia a învins Iugoslavia pe Olimpico, scor 2-0, reuşind să câştige pentru prima şi ultima oară un Campionat European.

Ultimul tur al "Împăratului"

Francesco Totti a intrat în istoria fotbalului după ce şi-a petrecut întreaga carieră la AS Roma. Campion Mondial în 2006, Totti a refuzat mereu oferte de la echipe mult mai titrate, cum ar fi Real Madrid, fiind devotat clubului care l-a crescut până în ultima clipă. Olimpico s-a umplut la meciul de retragere al lui Totti, iar "Il Capitano" i-a făcut pe cei peste 70.000 de oameni să plângă în hohote în momentul în care a realizat un ultim tur al stadionului, din postura de jucător.

"Să te naşti suporter al Romei este un privilegiu. A fost o onoare să fiu căpitanul acestei echipe. Voi fi mereu cu voi. Am intrat în vestiar ca un copil şi ies astăzi ca un bărbat. Sunt mândru şi fericit că v-am onorat timp de 25 de ani. VĂ IUBESC", un fragment din discursul de retragere al lui Francesco Totti.

În 1993, Vujadin Boskov, fost antrenor la Real Madrid (1979-1982), îl promova de la academia clubului pe Francesco Totti, un puşti de numai 16 ani care se remarcase la reprezentativele U15 şi U16 ale Italiei. Totti a debutat pe 28 martie 1993, în deplasare cu Brescia. Pe banca Bresciei se afla Mircea Lucescu la momentul respecitv, iar în teren evoluau Gică Hagi, Ioan Ovidiu Sabău şi Florin Răducioiu. Roma s-a impus cu 2-0 graţie golurilor marcate de Claudio Caniggia (22') şi Sinişa Mihajlovic (26'). În minutul 87 al partidei de pe "Stadio Mario Rigamonti" avea să înceapă povestea lui Francesco Totti. Ruggiero Rizzitelli era cel înlocuit de cel mai tânăr jucător pe care Vujadin Boskov îl avea în lot.

Românii care au trecut porţile "Cetăţii Eterne"

Câţi jucători români au ajuns în angrenajul echipelor ce împart stadionul Olimpico? Destul de mulţi. Câţi au reuşit să intre pe teren, reprezentând fie Lazio fie AS Roma? Fix Şase! Cei care au izbutit să îmbrace tricoul uneia dintre echipele de marcă ale Capitalei sunt: Norberto Höfling (Lazio), Cristi Chivu (AS Roma), Ştefan Radu (Lazio), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Adrian Piţ (AS Roma) şi Adrian Stoian (AS Roma). Höfling, un evreu născut la Cernăuţi în perioada interbelică a jucat pentru două sezoane la Lazio, între 1949 şi 1951, reuşind să încheie fiecare stagiune cu titlul de golgheter al echipei. În total, Höfling a adunat 62 de meciuri oficiale pentru "Vulturi" şi a marcat 24 de goluri. Cristi Chivu a strâns 124 de jocuri în tricoul rivalei AS Roma, între 2003 şi 2007, după care a plecat la Inter, cu care a cucerit Liga Campionilor în 2010. E ultimul român care a ridicat deasupra capului prestigiosul trofeu şi singurul nostru compatriot care a marcat vreodată pentru Roma. ŞtefanRadu a ajuns în urmă cu zece ani la Lazio, echipă pentru care are la activ 302 meciuri. În această seară poate ajunge la 303. Recordul clubului e deţinut de Aldo Puccinelli, cu 339 de jocuri. Bogdan Lobonţ figurează în continuare în lotul echipei de seniori a Romei, la 40 de ani, fiind considerat un personaj de bază în interiorul echipei. "Pisica" are în palmares numai 28 de meciuri între buturile echipei sale, dar în 11 dintre acestea a reuşit să menţină plasa intactă. Adrian Piţ a fost transferat gratis de Roma în 2007, iar printre două împrumuturi la Pisa şi Triestina, a reuşit să evolueze de patru ori pentru galben-roşii. Într-o partidă de campionat cu Siena de pe Olimpico, în care a fost introdus în ultimul sfert de oră, Piţ şi-a trecut în cont o pasă de gol. Românul i-a pasat decisiv lui Stefano Okaka Chuka, care în minutul 88 a înscris pentru 2-1. Adrian Stoian e unicul român care are în CV un singur meci pentru AS Roma. Mijlocaşul legitimat în prezent la Crotone a debutat pe Olimpico într-un meci cu Juventus, pierdut de echipa sa cu 4-1, fiind introdus pe final în locul lui Mirko Vucinic.

VIDEO Pasa de gol a lui Adrian Piţ, pentru Okaka Chuka. Execuţia şi comentariul, de nepreţuit.

"Cel mai emoţionat moment a fost când am debutat cu Roma contra lui Juventus. Mi-amintesc şi acum, când eram la marginea terenului, să intru pe teren şi posesia era la Juventus, iar mingea nu ieşea deloc afară. Am stat acolo 3-4 minute şi, când am intrat, din cei 60-70 de mii de suporteri din tribune nu am mai auzit pe nimeni, atât de emoţionat eram", Adrian Stoian, într-un interviu acordat pentru ProSport.

"După patru ani la Ajax, am simţit nevoia să schimb campionatul şi să fac un salt calitativ. Olandezii au încercat să mă mai ţină, dar visul meu a fost mereu să ajung în Italia. Am avut posibilitatea de a alege dintre două mari echipe, dar cel care m-a convins să aleg Roma a fost Fabio Capello. Era imposibil să refuzi un asemenea antrenor", a recunoscut Chivu, conform jurnalistului Ginaluca Di Marzio.

"Am debutat cu Napoli, pe Olimpico, am intrat în minutul 21-22 şi după 3 minute am luat gol. Din fericire, “m-a salvat” Totti, mi-a salvat debutul. Am câştigat partida cu 2-1 cu două reuşite ale lui. Nu erau emoţii. Au fost nişte circumstanţe, nu vreau să mă scuz în vreun fel, însă veneam după accidentarea la genunchi, era primul meci după operaţia la ligamentele încrucişate şi am fost puţin aşa mai visător la momentul golului. Ştii cum se spune la Roma? Sunt două nume importante: Papa şi Totti. Este o persoană extraordinară, care ajută pe toată lumea", a spus Bogdan Lobonţ, într-un interviu acordat pentru ProSport.

Ladies first

Jucătorii vor trebuie să aştepte ca vulturul Olimpia să realizeze un tur al stadionului şi după aceea vor putea trece la joc. Cumpărat în 2010 pentru 75.000 de euro, vulturul american este un exemplar foarte rar, a cărui întreţinere îi costă anual 125.000 pe oficialii lui Lazio. Olimpia e femelă şi avea doar cinci ani când a zburat pentru prima oară deasupra stadionului. Staff-ul Olimpiei e compus din trei spanioli, care o vegheză zilnic şi îi oferă cele mai bune condiţii. Meciul de debut al vulturului a fost un Lazio - Milan, încheiat la egalitate, scor 1-1. Un scor asemănător i-ar asigura FCSB-ului prezenţa în optimile Ligii Europa.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.