Ilie Dumitrescu a pus „lupa” pe FCSB! Ce l-a deranjat după meciul cu Hajduk. „Puțin, puțin, puțin…”

Ilie Dumitrescu a pus
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a încheiat la egalitate, 0-0, meciul din deplasare cu Hajduk Split, din prima manșă a turului trei preliminar al Europa League. Returul se va disputa joia viitoare, pe Arena Națională, de la ora 21.30. Fostul jucător și antrenor al trupei roș-albastre.

„Un meci foarte greu, o echipă care nu a cedat în orice moment, a pus presiune mereu, nu o presiune foarte mare, dar am reușit să echilibrăm în multe momente de joc acest elan al lui Hajduk. Păcat că nu am putut, pe jocul avansat al lor, să fructificăm, pe tranziție pozitivă, atunci când am intrat în posesie. Jakolis a intrat bine, a centrat bine pentru Teixeira. Cam atât. Cred că putea să finalizeze, a fost altruist, a dat la Gnohere. În rest, foarte puțin pe faza ofensivă. În schimb, cuplul de fundași e foarte buni. La fel și Pintilii cu Filip la mijloc, pentru că, altfel, puțin, puțin, puțin pe faza ofensivă”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Fosta glorie a echipei roș-albastre a continuat: Rămâne rezultatul, e important. Au fost ceva momente pe final, când ne-au surprins la faze fixe. Bălgrădean a avut o poziționare foarte bună la acea fază. În rest, un meci de luptă. Mă așteptam în a doua repriză să vedem mai multe spații. Nu am reușit să-i surprindem. Mi s-a părut o echipă grea, incomodă, greu de depășit unu la unu”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani