După România, o altă țară are mari probleme cu Kosovo. Cum a fost numită Spania la Priștina
Spania are probleme mari cu naționala din Kosovo înainte de meciul direct din preliminariile pentru calificarea la Campionatului European U21.
Cele două naționale U21 se întâlnesc marți seara, de la ora 20:00, la Priștina, în Kosovo, iar meciul se anunță unul foarte interesant.
După România, o altă țară are mari probleme cu Kosovo. Cum a fost numită Spania la Priștina
Federația kosovară a reacționat ironic la modul în care Federația Spaniolă s-a referit în prima instanță la Kosovo. Cele două Federații s-au contrat în replici foarte dure.
Concret, Federația de Fotbal din Kosovo a răspuns cu ironie afișului publicat de Federația Spaniolă de Fotbal pentru promovarea meciului de astăzi din calificările pentru Euro U21.
Pe afișul spaniolilor, Kosovo era denumit vag „Teritoriul Kosovo”, evitând astfel să recunoască implicit statul ca țară suverană, o poziție diplomatică pe care Spania o menține oficial, așa cum face și România.
Meciul are loc de la ora 20:00, la Priștina, iar replica kosovarilor a fost cel puțin la fel de dură și plină de sarcasm:
„Să-i urăm un călduros bun venit în Republica Kosova fostului teritoriu Al-Andalus. Bucurați-vă de ședere!”, a fost replica kosovarilor, potrivit Marca.
Reamintim faptul că Al-Andalus a fost teritoriul stăpânit de musulmani în Peninsula Iberică în Evul Mediu.
România a avut probleme uriașe cu Kosovo în campania pentru calificarea la EURO 2024. Arbitrul chiar a oprit atunci meciul de pe Arena Națională
În timpul meciului de calificare pentru Euro 2024, echipa națională de fotbal a României a avut probleme uriașe cu selecționata din Kosovo.
Concret, suporterii români au afișat bannere cu mesajul „Kosovo e Serbia” și „Basarabia e România”, însoțite de scandări pro-Serbia. Acest comportament a fost imediat observat de fotbaliștii kosovari, care au decis să părăsească meciul. De asemenea, întreaga situație a fost catalogată drept discriminatorie de UEFA.
Partida a fost oprită imediat de arbitru, la cererea jucătorilor din Kosovo, și ulterior reluată abia după aproximativ 40 de minute, după intervenția jandarmeriei și a Federației Române de Fotbal, care au încercat să calmeze spiritele.
Ca urmare a situației tensionate, din păcate pentru România, UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva FRF pentru portări de mesaje politice, comportament rasist, aprinderea de obiecte și aruncarea de torțe. Ba mai mult, Federația Română de Fotbal a primit și amenzi semnificative.
Iată că acum o altă națională are probleme diplomatice cu cei din Kosovo. Rămâne de văzut cum va gestiona Spania meciul de la Priștina și dacă spiritele se vor calma.