S-a decis soarta lui Jorge Sampaoli, selecționerul Argentinei. Suma care a pus pe jar ambele părți

S-a decis soarta lui Jorge Sampaoli, selecționerul Argentinei. Suma care a pus pe jar ambele părți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația din Argentina a decis în această seară, la Buenos Aires, soarta lui Jorge Sampaoli, selecționerul care nu a reușit să se califice cu reprezentativa Pumelor în sferturile de finală ale CM din Rusia. Lionel Messi și colegii săi au fost eliminați, în optimi, scor 3-4, de Franța, selecționată care a cucerit aurul, scor 4-2, în ultimul act, contra Croației.

Printr-o postare pe pagina de Twitter a forului argentinian, sud-americanii anunță că Sampaoli nu va mai conduce naționala care a câștigat ultimul titlu mondial în 1986, în Mexic. „AFA și Sampaoli au ajuns la un acord pentru a înceta colaborarea”, scriu, argentinienii, pe rețeaua de socializare mai sus menționată.

Publicația Ole a susținut ieri că Sampaoli  avea o clauză de reziliere de 8 milioane de euro, dar că ar accepta să părăsească naționala Argentinei pentru o sumă de 2 milioane de euro. Fost antrenor al trupei andaluze Sevilla, Jorge Sampaoli a înregistrat pe banca dublei campioane mondiale, Argentina, șapte victorii, patru eșecuri și patru remize.

Din postura de selecționer al statului Chile, Sampaoli a cucerit Coppa America în 2015 și 2016. La CM din Rusia, el a fost contestat de cea mai mare parte a jurnaliștilor argentinieni pentru felul în care a decis să alcătuiască mai ales linia ofensivă. Icardi a fost lăsat acasă, iar Higuain și Dybala au prins puține minute.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…