Marius Huţu, după Franţa Belgia 1-0. ”Waar is de feestje?”. Sărbătoarea care a unit două democraţii s-a încheiat!

10 iul 2018 6537 afişări Comentează şi tu CM 2018
Marius Huţu, după Franţa Belgia 1-0. ”Waar is de feestje?”. Sărbătoarea care a unit două democraţii s-a încheiat!

În Belgia, turneul final s-a trăit ca la un festival de muzică. Excentricul Fellaini a părut chitaristul unei trupe rock, Kompany bateristul, Hazard solistul, De Bruyne omul care a ştiut să pună cum nu se poate mai bine în valoare această formaţie. Trupa a fost mult mai numeroasă, a avut mai mulţi chitarişti, basist, baking vocals, etc. Sărbătoarea s-a aprins puternic din momentul în care Fellaini şi Chadli au întors din drum o Japonie exuberantă, suprinzătoare. Dar s-a încheiat în miez de noapte, după ce Franţa, o rivală istorică, a învins-o cu 1-0 în prima semifinală a Cupei Mondiale.

Concertul pe care l-a susţinut Belgia în ultimele zile în Rusia s-a difuzat în trei pieţe mari din Bruxelles, pe nişte ecrane gigant, dar şi în alte câteva oraşe. Ţara este divizată de zeci de ani, de secole, în două mari democraţii care în general se ignoră, dar această trupă de staruri ale fotbalului le-a unit. Măcar pentru câteva zile, în Belgia nu s-a mai vorbit despre noi ”valonii”, noi ”flamanzii”, ci ”Waar is de feestje? (n.r. Unde este petrecerea?)”.

Parcursul Belgiei la Cupa Mondială a însemnat pentru naţiune mai mult decât o competiţie sportivă reuşită, naţionala de fotbal a făcut o ţară să vibreze la unison. Sentimentul este probabil identic cu ce am trăit şi noi în nopţile de vară din 1994. Contextul politic este însă altul. Belgia a ”amestecat” pentru câteva zile culturile, s-au spus poveşti, scenele de bucurie ale flamanzilor şi valonilor au fost la comun.

Spaniolul Roberto Martinez, cizelat 20 de ani în Anglia, întâi ca jucător, apoi ca antrenor, a reuşit să ofere încrederea necesară trupei din subordine pentru a străluci la această mare sărbătoare, Cupa Mondială. A vorbit practic aceeaşi limbă cu majoritatea membrilor. Cel puţin la meciul cu Franţa, Belgia a avut 10 din 11 titulari jucători legitimaţi în Premier League – Anglia. În ultimii ani, Belgia a fost genul de echipă care ”poate bate pe oricine de pe Planetă”, dar un ansamblu de mari jucători pe care s-au plătit sume mari pe piaţa transferurilor nu au confirmat aşteptările. Tensiunile dintre cele două culturi s-au răsfrânt pentru un timp şi la echipa naţională. La începutul formării acestei echipe formidabile, în lot se vorbeau două limbi diferite. Dar jucătorii au înţeles rapid că marile succese le pot obţine doar dacă sunt uniţi. Dacă nu se lasă învrăjbiţi de această permanentă dispută valoni vs flamanzi.

Fellaini, fotbalistul care a acceptat să joace pentru Belgia în dauna Marocului chiar înainte de Jocurile Olimpice din 2008, a fost printre cei care au ”stârnit” discuţiile pentru o relaxare în cadrul lotului. Omul pe care îl recunoşti oriunde după coafura afro impresionantă, a fost în linia întâi a Belgiei şi cu Brazilia, dar şi în faţa Franţei. După golul lui Umititi la o fază fixă, Fellaini a devenit vârful de lance al lui Martinez şi chiar a câştigat în principiu nişte dueluri cu Paul Pogba, cel care este titular în faţa belgianului la Manchester United. Fellaini a fost un plan B pentru Belgia, fizicul şi părul îl ajută să domine duelurile aeriene, unul câştigător până când o Franţă mai pragmatică şi mai bine înfiptă cu picioarele în gazon a pus stăpânire peste St. Petersburg.

Dar Fellaini a alimentat emoţiile unor concerte gratuite în pieţele din Belgia. La fel cum a făcut-o şi Eden Hazard, care pentru nostalgici a adus ca stil de joc inclusiv cu Gheorghe Hagi, după modul cum a tot cărat mingile. Pentru jucătorul lui Chelsea s-a redeschis pista Real Madrid, având şanse bune să ajungă în această vară pe Bernabeu, dar înainte de traseul personal, el a oferit viaţă pieţelor din Belgia. Valonii şi flamanzii au comunicat datorită driblingurilor lui Hazard, datorită paselor de geniu ale lui Kevin de Bruyne, chiar dacă de această nu au mai avut aceeaşi finalitate ca şi după meciul cu Brazilia.

Franţa a decis însă că Belgia a ”cântat” suficient în Rusia şi a trimis-o în meciul pentru locurile 3-4. Dacă ar fi să privim puţin în istorie, această semifinală nu va avea niciun impact din punct de vedere politic în Belgia, aşa cum nu a provocat schimbări nici în 1986, după înfrângerea cu Argentina în aceeaşi fază a competiţiei. Dar măcar pentru câteva zile, sportul – fotbalul în cazul de faţă – a reuşit să facă din nou minuni, a unit ce istoria a dezbinat. ”Waar is de feestje?”. Probabil că peste 2 ani, la Campionatul European. Belgia va avea aceeaşi Generaţie de Aur, poate şi mai bine pusă la punct. Acum, sărbătoarea continuă la Paris.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.