Interziși la Mondial sau doar ghinioniști? Numele mari care vor absenta în Rusia

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
Interziși la Mondial sau doar ghinioniști? Numele mari care vor absenta în Rusia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentativele care s-au calificat la Cupa Mondiala trebuie sa își anunțe loturile finale pâna pe 4 iunie. Unele dintre naționalele care pornesc ca favorite în Rusia s-au grabit sa își anunțe listele finale cu care vor participa la turneul final, din care nu lipsesc nume celebre.

Didier Deschamps a anunțat lotul de 23 de jucători care va reprezenta Franța la Cupa Mondială. Selecționerul francez nu se va putea baza la turneul final pe serviciile lui Laurent Koscielny, de la Arsenal, care s-a accidentat la tendonul ahilian, în semifinale Ligii Europa. De asemenea, Dimitri Payet este accidentat și va absenta din lotul francez. Nici Karim Benzema nu va fi la Mondial, din cauza conflictului pe care îl are cu Deschamps.

Nici Anglia nu a fost ocolită de accidentari. Reprezentativa Albionului nu îi va avea în componență pe Alex Oxlade-Chamberlain și Joe Gomez, care și-au încheiat sezonul în urma unor accidentări. Un alt jucător al lui Liverpool, Adam Lallana, revenit după o accidentare, nu prinde lotul final al lui Gareth Southgate.

Julen Lopetegui, selectionerul Spaniei, și-a permis luxul de a lăsa acasă nume precum Cesc Fabregas sau Hector Bellerin.

Golgheter la Inter Milano, Mauro Icardi a fost în afara lotului de selecționerul Jorge Sampaoli, în timp ce portarul Sergio Romero va absenta după ce s-a accidentat la genunchi.

Probleme medicale au și brazilianul Neymar și egipteanul Mo Salah, care mai au doar două saptamâni pentru a se reface până la startul   turneului final.

Lotul  Portugaliei: Anthony Lopes, Beto, Rui Patricio, Bruno Alves, Cedric Soares, Jose Fonte, Mario Rui, Pepe, Raphael Guerreiro, Ricardo Pereira, Ruben Dias, Adrien Silva, Bruno Fernandes, Joao Mario, Joao Moutinho, Manuel Fernandes, William Carvalho, Andre Silva, Bernardo Silva, Cristiano Ronaldo, Gelson Martins, Goncalo Guedes, Ricardo Quaresma.

Lotul Spaniei: David de Gea, Pepe Reina, Kepa Arrizabalaga; Dani Carvajal, Alvaro Odriozola, Gerard Pique, Sergio Ramos, Nacho, Cesar Azpilicueta, Jordi Alba, Nacho Monreal; Sergio Busquets, Saul Niquez, Koke, Thiago Alcantara, Andres Iniesta, David Silva; Isco, Marcio Asensio, Lucas Vazquez, Iago Aspas, Rodrigo, Diego Costa.

Lotul Argentinei:  Nahuel Guzmán, Willy Caballero, Franco Armani; Gabriel Mercado, Nicolas Otamendi, Federico Fazio, Nicolas Tagliafico, Marcos Rojo, Marcos Acuna, Cristian Ansaldi, Eduardo Salvio; Javier Mascherano, Angel Di Maria, Ever Banega, Lucas Biglia, Manuel Lanzini, Gio Lo Celso, Maximiliano Meza; Lionel Messi, Sergio Aguero, Gonzalo Higuain, Paulo Dybala, Cristian Pavon.

Lotul Braziliei: Alisson, Ederson, Cassio; Danilo, Fagner, Marcelo, Filipe Luis, Thiago Silva, Marquinhos, Miranda, Pedro Geromel; Casemiro, Fernandinho, Paulinho, Fred, Renato Augusto, Philippe Coutinho, Willian, Douglas Costa; Neymar, Taison, Gabriel Jesus, Roberto Firmino.

Lotul Angliei: Jack Butland, Nick Pope, Jordan Pickford; Fabian Delph, Danny Rose, Eric Dier, Kyle Walker, Kieran Trippier, Trent Alexander-Arnold, Harry Maguire, John Stones, Phil Jones, Gary Cahill; Jordan Henderson, Jesse Lingard, Ruben Loftus-Cheek, Ashley Young, Dele Alli, Raheem Sterling; Harry Kane, Jamie Vardy, Marcus Rashford, Danny Welbeck.

Articol scris de Robert VINTILĂ‚


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen