Cristian Scutariu, după Croaţia - Anglia 2-1: ”It's NOT coming home! Tristeţe în Zăbrăuţi şi-n Craioviţa”

11 iul 2018 12054 afişări Comentează şi tu CM 2018
Cristian Scutariu, după Croaţia - Anglia 2-1: ”It's NOT coming home! Tristeţe în Zăbrăuţi şi-n Craioviţa”

Vine acasă, Ioane! Aoleu, unde, mă? La noi, aici în Zăbrăuţi? La unchiul Sile în Craioviţa? Nu, Ioane! Vine fotbalul acasă, aşa e la modă să spui acum! Acasă la ăia care l-au inventat, acolo unde e tradiţie, istorie, unde pute a bere şi unde e scaunul unsuros de la fish and chips.

În ultimele zile am auzit doar placa ”It`s coming home!”. Deschideai televizorul, venea acasă! Intrai pe Instagram, hop! un instastory cu venitul acasă. Toată lumea venea acasă, era plin internetul de ”It`s coming home”. Sigur, pentru că vorbim despre un fotbal-Hollywood, circul e normal. Însă în fotbalul adevărat trebuia să vorbim despre altele. În fotbalul normal, atunci când Ion vă spunea că ”vine acasă”, trebuia să îl interogaţi? Cum, Ioane? Cu Sterling, cel care ia Nobel pentru Pace în curând? Cu Kane, super-fotbalistul care înscrie doar cu Panama şi Tunisia? Cu Walker, cel care se apără precum Găman? Ioane, nu te mai lua după ambalaj, uită-te şi la ce e în pachet!

Dar noi, nu! Noi eram convinşi că ”It`s coming home”. Eram în stare să pariem, să jurăm, să ne batem pentru crezul ăsta. ”It`s coming home”. Doar că, vorba lui John Oliver în aproape fiecare ”Last Week Tonight”: ”Is it? Is it really?”. Ce se întâmplă în 2018 cu naţionala Angliei nu e nici pe departe ceea ce ni se tot pictează. Nu s-ar fi întors fotbalul acasă, casa nu mai e cea din momentul inventării acestui sport. Acum e o blasfemie dreptungiulară, cu acoperiş din ţiglă albastră, cu ferestre de tâmplărie PVC albă şi cu uşi aurii. Fotbalul englez, cel care dă întregul lot al Angliei la această Cupă Mondială, e fotbalul la care nu mai au acces pescarii din porturile Mării Nordului sau lucrătorii din fabricile Birminghamului. Nu se mai urcă nimeni pe zidul de cărămidă ca să vadă meciul, nici măcar cu un fish and chips în faţă nu mai poţi vedea un banal Stoke - Watford. 

Realitatea fotbalului englez e descrisă de arabii care cumpără loje pe Etihad sau pe Anfield, de corporatiştii care primesc bonus abonamente de 4000 de lire de la locul de muncă şi de turiştii care fac imposibilă găsirea biletelor la orice meci mai tare. Realitatea e şi cea din rândul huliganilor bătrâni care protestează pentru preţurile uriaşe ale biletelor şi pentru că o bere costă cât ziua de muncă. Tot realitate este preţul pay per view-ului sau faptul că tricoul echipei favorite costă 100 de lire. Realitatea e că Walker, individul absolut modest peste capul căruia Perisic a ridicat piciorul la golul de 1-1, costă 55 de milioane de euro. Sau 60, cine mai ştie? Oricum, o tâmpenie colosală!

Dacă aveam măcar miros de realitate în jur puteam vedea lucrurile astea. Puteam observa că Anglia nu joacă mare lucru, că după chinul cu Tunisia, victoria normală cu amatorii lui Stoichiţă şi circul cu Belgia 2, o echipă tare le dă cu ”It`s coming home” în cap. N-a fost Columbia, deşi sud-americanii au fost aproape. Suedia nu putea să fie pentru că e slabă, deh, circul cu Belgia 2 şi-a făcut efectul. Şi a venit Croaţia! Croaţia cu fotbalişti, cu muncitori, cu băieţi care şi-au confirmat valoarea în campionate din care ies echipe care chiar câştigă chestii în Europa. 

Băieţi, e despre bani! Deschideţi ambalajul strălucitor şi uitaţi-vă la ce consumaţi. S-ar putea să găsiţi artificial locul în care a fost inventat sportul ăsta.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.