Atac brutal la Messi: „Am impresia că a jucat prost pentru că așa a vrut”. Ipoteză incredibilă lansată după înfrângerea Argentinei: „Acest băiat a devorat șapte antrenori la națională”

Redactor:
Dan Mirea
Atac brutal la Messi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Caruso Lombardi (56 de ani) a pus tunurile pe Lionel Messi, pe care-l vede principalul vinovat pentru situația Argentinei, de neimaginat înainte de startul Campionatului Mondial din Rusia.

Potrivit postului TV Todo Noticias care citează surse din cadrul Federației Argentiniene de Fotbal, fotbaliștii au cerut noaptea trecută demiterea lui Jorge Sampaoli. Cererea a fost făcută pe un ton ridicat chiar către șeful forului fotbalistic din Argentina și a fost motivată de alegerile proaste pe care Sampaoli le-a făcut în primele două partide din grupă. „Jucătorii nu vor ca Sampaoli să îi antreneze și în ultimul joc din grupă, împotriva Nigeriei”, spun sursele din Federație citate de Todo Noticias TV

Totuși, Lombardi consideră că Messi are cea mai mare parte din vină pentru dezastrul naționalei, la Campionatul Mondial. Tehnicianul argentinian a lansat o ipoteză tulburătoare pentru argentinieni: „Acest băiat a devorat șapte antrenori la națională. Nu îi pasă de nimeni și nimic. E un jucător dintr-un grup, atât, chiar dacă e cel mai bun. Mereu s-a înconjurat doar de jucătorii pe care îi place, selecționerii nu au putut să aducă la națională cei mai buni fotbaliști din cauza lui. Am impresia că Messi a jucat prost pentru că așa a vrut, ca să îl arunce pe Sampaoli în „gura lupului”. Să vedeți marți, când o să fie antrenat de Burruchaga, dacă o să joace la fel”, a spus Caruso Lombardi, citat de Marca.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen