Ramadanul, problema Algeriei înainte de optimea cu Germania. „Eu voi ține post, nu e cald, nu mă deshidratez”

Ramadanul, problema Algeriei înainte de optimea cu Germania.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ramadanul a început duminică, iar jucătorii naționalei Algeriei nu știu dacă să țină sau nu post înaintea optimii de finală cu Germania, care are loc luni, de la ora 23:00

  • Madjid Bougherra, cel mai experimentat jucător algerian, a declarat că va ține post, doar lipsa hidratării fiind o problemă reală, în opinia sa


În fiecare an, timp de o lună, musulmanii trebuie să se abțină de la mâncare și băutură pe timpul zilei, până la apusul Soarelui. Este luna cunoscută sub numele de Ramadan, care durează între 29 și 30 de zile, o lună a pocăinței și a sacrificiului, a iertării și a milei. O lună care a debutat duminică, cu doar o zi înainte de meciul Germania – Algeria, din optimile Cupei Mondiale. Calificați în premieră în fazele eliminatorii ale unui turneu final de o asemenea anvergură, algerienii se află în mijlocul unei dileme morale. Fie aleg să postească și să nu mănânce și să bea apă pe parcursul zilei, ceea ce ar duce la deshidratare și la scăderea capacității fizice, fie aleg să se hidrateze și să încalce postul negru.


Unii dintre jucătorii algerieni par dispuși să țină post negru în ziua meciului cu Germania

Doctorii îi sfătuiesc să nu țină post

Teoretic, religia musulmană permite călătorilor, femeilor gravide sau bolnavilor să amâne postul, urmând să îl țină la o dată ulterioară. Însă Mohammed Mekerkab, președintele Asociației savanților religioși din Algeria, susține că fotbaliștii nu pot fi scuzați doar pentru că evoluează la Cupa Mondială. „Nu este acceptabil ca un jucător algerian să evite postul, ei trebuie să postească pentru că Dumnezeu e cu ei și le dă putere să joace, chiar dacă postesc”, a spus Mekerkab. Însă doctorul echipei algeriene, Hakim Chalabi, consideră că este alegerea jucătorilor dacă vor posti sau nu: „Noi, doctorii, îi sfătuim pe jucători să nu postească, dar unii nu iau în seamă sfaturile și, uneori, evoluează excelent: poate fi un ajutor spiritual și psihologic”.

Ce cred, însă, jucătorii algerieni prezenți la Mondial? „E foarte clar că religia este importantă pentru echipă și vom vorbi împreună pentru a lua o decizie”, a spus fundașul stânga, Djamel Mesbah. De o altă părere este căpitanul echipei algeriene, Madjid Bougherra, care nu e anunțat, însă, titular pentru meciul de luni. Fostul jucător al lui Sheffield Wednesday, Charlton și Rangers a ținut post negru de-a lungul carierei și pare decis să adopte această poziție și înaintea meciului cu Germania. „Cel mai greu e să rămâi hidratat, însă la Porto Alegre temperatura nu e ridicată, astfel că nu va fi o problemă”, a comentat Bougherra.

Germania – Algeria (luni, ora 23:00, TVR 1)

Germana: Neuer – J. Boateng, Mertesacker, Hummels, Höwedes – Lahm – Schweinsteiger, T. Kroos – Özil, M. Götze – T. Müller

Algeria: M’Bohli – Mandi, Belkalem, Halliche, Mesbah – Medjani, Bentaleb – Feghouli, Brahimi, Djabou – Slimani

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele