Costa Rica, revelația competiției din Brazilia. Cum s-au încheiat aventurile surprizelor de la ultimele trei ediții de Campionat Mondial

Costa Rica, revelația competiției din Brazilia. Cum s-au încheiat aventurile surprizelor de la ultimele trei ediții de Campionat Mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Costaricanii au eliminat Grecia în optimile de finală ale Mondialului brazilian. Formația din America Centrală a atins faza sferturilor, punct maxim pentru revelații precum Senegal, Ucraina sau Ghana

Costa Rica a scris istorie în Brazilia reușind în premieră o calificare în sferturile de finală ale unui turneu final de Campionat Mondial. Formația din America Centrală a eliminat Grecia după loteria penaltyurilor și va întâlni Olanda într-un meci care are ca miză accederea în semifinale. Precedenta performanță de vârf a fost prezența în optimile Copa del Mondo 1990. Atunci, reprezentativa Cehoslovaciei a învins cu 4-1 și a eliminat echipa pregătită de Bora Milutinovic.

În capitala San Jose, sărbătoarea a fost declanșată la scurt timp după ce Umana a transformat ultima lovitură de la 11 metri, maestru de ceremonii fiind din nou președintele statului, Luis Guillermo Solis. Acesta a fost din nou lider de galerie pe Twitter, postând în numeroase rânduri pe durata celor 120 de minute de joc.

Performanța elevilor lui Jorge Luis Pinto continuă tradiția începută de Senegal și Turcia în 2002 la Mondialul din Coreea de Sud și Japonia. De la acel turneu final, fiecare ediție a avut parte de echipe-surpriză care au avansat cel puțin până în faza sferturilor. În urmă cu 12 ani, Turcia și Coreea de Sud impresionau prin prezența în penultimul act, dar Brazilia și Germania au stat în calea unei finale de Campionat Mondial inedită. Acum, Costa Rica este la doar un meci de careul de ași, o performanță istorică pentru naționala de pe continentul american.

Senegal și Turcia s-au duelat pentru un loc în careul de ași

În 2002, africanii au produs primul șoc al acelui turneul final în urma victoriei din meciul de deschidere, 1-0 în fața Franței. Europenii erau campioni mondiali și continentali la acel moment, în timp ce Senegal se afla la prima ediție de Mondial, după ce reprezentativa se retrăsese de la competiția din 1966. În celelalte două meciuri din grupă, fotbaliștii antrenați de regretatul Bruno Metsu au remizat cu Danemarca și Uruguay, 1-1, respectiv 3-3. Spectaculosul rezultat de egalitate din partida cu sud-americanii a consemnat o revenire spectaculoasă deoarece senegalezii conduceau cu 3-0 la pauza meciului. În optimi, „Leii din Teranga” au eliminat Suedia (2-1) după golul de aur marcat de Henri Camara. Acea întrecere l-a propulsat în fotbalul mare pe acesta, pe El Hadji Diouf sau Souleymane Camara. 

Henri Camara, marcatorul golului care a dus Senegal în primele opt echipe din lume, talonat de suedezii Anders Svensson și Olaf Mellberg

De cealaltă parte, Turcia se calificase în sferturi după ce eliminase Japonia cu 1-0. În faza grupelor, reprezentativa „semilunei” a terminat pe locul doi, devansând Costa Rica și China. Echipa națională era formată pe scheletul lui Galatasaray, iar nume precum Ergun, Emre, Basturk, Sukur sau Hasan Șaș au orchestrat performanța europenilor la acel Mondial. Singura reușită a acelui joc a fost golul de aur marcat de turcul Ilhan Mansiz în minutul 94. Atacantul fusese introdus în minutul 67 în locul lui Sukur.

Senegal pleca acasă dar rămânea surpriza plăcută a ediției disputate pe continentul asiatic. Turcia avea să termine pe podium după victoria din finala mică, 3-2 în fața Coreei de Sud.

Șevcenko & Co au prins sferturile în Germania

Lotul Ucrainei de la Mondialul din 2006 era dominat de fotbaliști de la forțele ligii naționale Dinamo Kiev, Șahtior Donețk și Dnipro Dnepropetrovsk. Andriy Voronin (Leverkusen) și Andriy Shevchenko (AC Milan) erau vedetele acelui lot, fiind singurii jucători care activau în afara spațiului ex-sovietic. După umilința administrată de spanioli, 0-4, ucrainienii au învins Arabia Saudită cu același scor (4-0). Au eliminat Tunisia din cursa pentru locul doi în urma penaltyului transformat de Shevchenko în minutul 70 al întâlnirii.

Povestea echipei antrenate de Oleg Blohin seamănă cu cea a costaricanilor de anul acesta. În 2006, meciul din optimi cu Elveția a candidat la titlul de cel mai plictisitor joc al acelui Campionat Mondial. După 120 de minute fără gol, Ucraina a învins cu 3-0 la penaltyuri și a consemnat o calificare istorică în sferturi. În acest an, Costa Rica și Grecia au oferit un 1-1 în care frumusețea partidei a fost generată doar de egalarea in extremis a elenilor. Ruiz&Co. și-au asigurat accesul în sferturi în urma unei loterii de lovituri de la 11 metri.

În 2006, aventura elevilor lui Blokhin s-a încheiat după o înfrângere cu 0-3 în fața Italiei. Golul lui Zambrotta și dubla lui Toni au spulberat visul lui Shevchenko de a juca o finală de turneu final.

Gianluca Zambrotta în duel cu mijlocașul central Maksym Kalynychenko

La un henț de semifinale

Puțini specialiști anticipau că Ghana va fi la doar un minut de o semifinală de Campionat Mondial. Și totuși, Boateng, frații Ayew, Gyan, Appiah și Muntari au oferit, în 2010, un turneu final care cu greu va fi uitat de iubitorii fotbalului din Africa. Ghanezii au obținut patru puncte într-o grupă cu Germania, Serbia și Australia, nemții fiind singurii care au reușit să îi învingă (1-0). Gyan a consemnat victoria în fața Serbiei din penalty și calificarea în optimile de finală.

Și cum destinul echipei a stat sub zodia lui Asamoah Gyan și al lui Kevin Prince Boateng, întâlnirea cu Statele Unite a fost decisă de golurile acestora, care au consemnat în premieră un sfert de finală pentru „Stelele negre”. Meciul cu Uruguay din 2010 a reprezentat un veritabil blockbuster. Muntari și Forlan au semnat două goluri de excepție care au dus meciul în prelungiri unde drama a atins cotele maxime. La ultima fază a întâlnirii, Suarez a oprit mingea din drumul spre plasa lui Muslera cu un henț ce va intra în istoria fotbalului. Atacantul lui Liverpool a luat roșu dar gestul său l-a transformat în erou național. Același Gyan a ratat de la punctul cu var după ce a lovit transversala. 

La penaltyuri, trupa sud-americană s-a dovedit încă o dată norocoasă. Abreu a dus Uruguay în semifinale după o scăriță de efect, iar africanii nu puteau să spargă blestemul sfertului de finală, început de Camerun în 1990 și continuat de Senegal în 2002.

Momentul în care Gyan a ratat penalty-ul din minutul 120, lovind bara transversală a porții lui Muslera

Alte revelații care nu au putut depăși sferturile 

1990 – Camerun 

  • Eliminați de Anglia după 120 de minute , 2-2 (2-3 după cele două reprize de prelungiri)

1994 – România

  • A pierdut la penaltyuri împotriva Suediei, 2-2 (3-4 în urma loteriei loviturilor de la 11m)
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Cum a ajuns Cătălin Bordea să cumpere BMW-ul lui Capatos – VIDEO
Cum a ajuns Cătălin Bordea să cumpere BMW-ul lui Capatos – VIDEO
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă