Un fotbalist din Premier League, amendat pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive. A acceptat să doneze toți banii primiți

Un fotbalist din Premier League, amendat pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive. A acceptat să doneze toți banii primiți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Yerry Mina, fotbalistul lui Everton, a primit un avertisment din partea Federației Engleze de Fotbal și a fost amendat cu 10.000 de euro, după ce a apărut într-o reclamă a unei companii de pariuri sportive.

Potrivit L”Equipe, Yerry Mina a apărut într-un spot publicitar al companiei Betjuego, din țara natală Columbia, lucru strict interzis de Federația Engleză de Fotbal, care nu le permite jucătorilor, antrenorilor sau conducătorilor de cluburi să promoveze astfel de activități.

În comunicatul emis de clubul Everton, marți, se specifică faptul că Mina a admis eroarea comisă din primul moment și a acceptat să doneze toți banii primiți de la compania de pariuri sportive unei organizații caritabile fondate de fotbalist în 2016, care se ocupă cu ajutorarea copiilor defavorizați din orașul natal.

De asemenea, fundașul columbian a solicitat ca spotul publicitar să fie șters în cel mai scurt timp posibil, după ce a fost informat că a încălcat regulile Federației Engleze.

Yerry Mina (24 de ani) evoluează la Everton din august 2018. Columbianul a fost legitimat la Barcelona în perioada ianuarie-august 2018. De asemenea, fundașul a participat alături de naționala țării sale la Campionatul Mondial din 2018, unde a înscris trei goluri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani