Transferul lui Neymar la Barcelona e iminent! Părțile sunt de acord, fotbalistul e ferm: „Nu mai vreau la PSG!”

Transferul lui Neymar la Barcelona e iminent! Părțile sunt de acord, fotbalistul e ferm:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu mai vreau să joc aici” – este mesajul prin care Neymar (27 de ani) își anunță plecarea de la PSG. Brazilianul i-a transmis președintelui parizienilor că vrea să se despartă de campioana Franței și să facă pasul la un alt club, mai exact să revină la Barcelona. „Vreau să mă întorc acasă, de unde nu ar fi trebuit să plec niciodată„, spune Neymar, care își dorește să formeze din nou un cuplu letal în atac,  cu Messi și Suarez.

Revenirea are șanse mai mari ca niciodată să se concretizeze. În acest moment, toate părțile și-au declarat intenția unui transfer: conducerea PSG-ului, jucătorul, conducerea Barcelonei. Până și fotbaliștii catalanilor îl așteaptă pe Neymar:

  • A fost un privilegiu să joc cei mai buni ani din cariera mea la Barcelona alături de cel mai bun fotbalist din lume, Messi și alături de al doilea cel mai bun, Neymar. Pentru mine, a fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit. Cui nu i-ar plăcea un jucător ca Neymar? Totuși, el este la PSG și astfel de lucruri se vorbesc întotdeauna în timpul perioadei de transferuri„, a declarat Suarez.
  • Ar fi mununat dacă și-ar dori să se întoarcă. A caștigat tot ce se putea și toată lumea îl place aici„, a declarat Vidal.

Din precizările presei din Spania, Barcelona l-ar putea răscumpăra pe Neymar cu 100 de milioane de euro. Ar face un profit uriaș, brazilianul fiind cedat la PSG pentru 220 de milioane de euro. În acest sezon, sud-americanul a fost măcinat de accidentări, evoluând în doar 28 de partide și reușind 23 de goluri și 13 pase decisive. Cota sa de piață, potrivit transfermarkt.com, este 180 de milioane de euro.

Toată tevatura a plecat de la o declarație a patronului lui PSG. „Jucătorii trebuie să își asume mai multe responsabilități. Trebuie să se schimbe, să muncească mai mult, să facă mai mult pe teren. Nu sunt aici doar pentru ei, sunt mulți oameni în spatele lor. Dacă nu sunt de acord cu ce le cer, ușile sunt deschise. Nu vreau să văd comportament de vedete„, afirma omul care deține PSG-ul. Îi punea în centrul discuției pe cei mai buni jucători ai echipei, Neymar și Mbappe.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele