Șumudică și-a prelungit contractul cu Al Shaab, deși trăiește un coșmar la arabi

Redactor:
Robert ZANFIR
Șumudică și-a prelungit contractul cu Al Shaab, deși trăiește un coșmar la arabi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olăroiu, Șumudică, Răzvan Lucescu și Boloni sunt câțiva dintre antrenorii români care au „trecere” între arabi. Fostul antrenor al Rapidului și al Vasluiului, care și-a îndeplinit obiectivul la Al Shaab și și-a salvat echipa de la retrogradare, spune că și-a prelungit contractul pentru încă doi ani cu actuala lui echipă. Șumi se plânge însă de cele trăite în Emiratele Arabe Unite. Ramadanul, căldura și obiceiurile jucătorilor sunt printre „dușmanii” lui Șumi.

Șumudică: „Mă omoară căldura”

„Jucătorii se roagă de cinci ori pe zi și a trebuit să mă adaptez din acest punct de vedere. Oricum, meciurile sunt puse în așa fel încât ei să aibă timp să se roage în pauză. Își pun covoare în vestiar, 6-7 minute se roagă, iar abia apoi pot să vorbesc cu ei, pentru indicațiile tehnico-tactice. Mă obișnuiesc foarte greu cu căldura. Mă omoară. Mă gândesc cu groază și că nu la mult timp după ce mă întorc în Emirate va începe Ramadanul, în perioada căruia, timp de 30 de zile, jucătorii nu mănâncă și nu beau apă până când apune soarele”, a spus Șumudică pentru Jurnalul National.

Ofertat din Golf și din Grecia, Șumudică și-a prelungit contractul cu Al Shaab pentru încă doi ani

„Am prelungit contractul pe încă 2 ani, deși existau și alte oferte din Golf, plus una din Grecia. Chiar dacă apăreau unele mai bune din punct de vedere financiar, aș fi preferat continuitatea. Îmi doresc să rămân cât mai mult aici, am și un staff bun, cu antrenorul secund Bogdan Andone, antrenorul cu portarii Valentin Covaciu și cu metodistul Cătălin Liță”, a mai spus Șumudică.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…