Zinedine Zidane își asigură „spatele”. FOTO | L-a convins să rămână la Real Madrid până în 2022

Zinedine Zidane își asigură
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii clubului Real Madrid și fundașul spaniol Nacho Fernandez s-au înțeles în legătură cu prelungirea contractului jucătorului pentru încă un an. Actuala înțelegere are ca dată scadentă luna iunie 2021, dar apărătorul de 29 de ani va semna pentru a rămâne pe Santiago Bernabeu până în 2022.

Potrivit marca.com, Real Madrid a confirmat prelungirea contractului cu Nacho Fernandez, jucător cu care a purtat mai multe discuții în timpul acesui sezon, iar în urmă cu câteva zile au ajuns la o concluzie.

Zinedine Zidane l-a dorit la echipă pe fundașul spaniol, pentru a face parte din apărarea formată din Sergio Ramos, Raphael Varane și Eder Militao.

Acest sezon nu a fost unul ușor pentru Nacho Fernandez, care a suferit mai multe accidentări și a evoluat în 30 de meciuri în toate competițiile. Ibericul a debutat la echipa mare a clubului Real Madrid în anul 2011, atunci când pe banca tehnică a madrilenilor era antrenorul portughez Jose Mourinho.

Nacho a semnat ultima prelungire a contractului cu gruparea de pe Santiago Bernabeu în 2014. În total, în cele cinci sezoane petrecute la Real Madrid, fundașul a evoluat în 190 de meciuri, a marcat de nouă ori și a oferit șapte pase decisive.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen