Prima plecare din mandatul lui Zidane, aproape de concretizare. Starul Realului e ademenit de un club legendar. „Cine nu ar vrea să joace acolo?!”. Un apropiat l-a dat de gol

Prima plecare din mandatul lui Zidane, aproape de concretizare. Starul Realului e ademenit de un club legendar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gareth Bale (29 de ani) a revenit în echipa Realului după instalarea lui Zinedine Zidane, dar, din câte se pare, galezul ar fi tenatat să schimbe echipa. Cel puțin așa afimă TeamTalk, care ar fi luat legătura cu un apropiat al fotbalistului.

Bale nu exclude un transfer la Bayern Munchen, chiar dacă la campioana Germaniei șansele unoi nou succes în Liga Campionilor ar scădea considerabil. Dar nici Realul nu ar spune nu. Suma mare pe care o poate obține de pe urma mijlocașului i-ar putea face pe conducători să accepte despărțirea.”Este un transfer care-i atrage pe toți cei implicați în această afacere și pe jucător. Cine nu ar vrea să joace acolo?!„, a precizat apropiatul lui Bale, pentru sursa citată.

  • Venit în 2013 la Real, Bale are, poate, cel mai slab sezon în capitala Spaniei. Chiar dacă cifrele nu sunt rele (35 de meciuri, 14 goluri, 5 pase decisive), jocul său ofensiv a lăsat de dorit. Nu a mai reușit acțiunile individuale din stagiunile precedente

Bayern își dorește să aducă o extremă pentru înlocuirea lui Franck Ribery (35 de ani) și Arjen Robben (35 de ani). Uli Hoeness, președintele campioanei Germaniei, afirma în urmă cu câteva luni că există șanse mari ca în vara lui 2019 Bayernul să renunțe la serviciile celor doi. Clubul are probleme în campionat și se dorește aducerea unor fotbaliști, care să vină cu suflu nou. ‘‘Este foarte probabil ca ei să fie la ultimul lor sezon cu FC Bayern (n.r. pentru Ribery și Robben). Efectivul nostru va fi remaniat pe anumite posturi. Trebuie să ducem o politică de transferuri foarte ofensivă, pentru că avem casieria plină”, declara oficialul bavarez.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup